Bun, hai să vorbim despre cum să treci peste frică, teamă.
Să mă gândesc….
Da, nu există o rețetă magică sau o pilulă magică pe care să ți-o ofer și BOOM se produce inevitabilul, scapi de frică, teamă. Nu ai cum să scapi de ea, e o emoție, sentiment care este în tine. Dar depinde mult de tine ce faci cu ea. Ori o privești, „stai în fața” ei, o accepți și continui să acționezi în direcția pe care o vrei tu. Ori te speri și te întorci înapoi pentru că îți este mult prea frică de ce se va întampla, de imaginile pe care mintea ta ți le oferă.
Dacă alegi prima variantă, te felicit, ești puternic/ă și ești super tare. Ai o relație cu tine însăți puternică, iar acest lucru va duce la diminuarea ei, chiar uneori să nu o mai simți deloc. De ce?
Că ai acceptat-o și i-ai demonstrat creierului tău că nu pățești nimic.Iar acea experiență va contrabalansa în favoarea curajului, nu în favoarea fricii.
Dacă o alegi pe a 2 a, să știi că acea frică sau teamă nu va dispărea, chiar se va amplifica că tu îi dai crezare. O vei reprima atât de mult încât la un moment dat va ieși când te aștepți mai puțin.
Da, te înteleg că îți este frică că nu știi ce se întâmplă după, dar ai de unde știi dacă nu faci acel lucru? Cum stau lucrurile de fapt? Fii ancorat în prezent, nu în capul tău.
Și menționez, că aici nu mă refer că îți este frică să te arunci de la etaj sau alte lucruri de genul acesta. Nu. Să nu faci confuzie. Nu acest lucru. Mă refer la lucruri de genul, să fii direct, sincer, să spui ce te deranjează, ce nu-ți place, ceea ce vrei etc.
Și eu alegeam mereu varianta a 2 a în trecut, prin a mă ascunde de fricile și temerile mele în zona de confort. Cum am trecut peste frică? Mi-am zis: „Cât să o mai țin așa? Am același rezultat mereu și mereu,mereu. Nu se întâmplă nimic, nu se schimbă rezultatul.”
Așa că, am ajuns după mulți ani să acționez în direcția dorințelor mele, în direcția a ceea ce vreau. Da, primele dăți te vor cuprinde o mulțime de sentimente, vei transpira, tremura, tăia picioarele, dar după a 2 a, a 3 a oară deja nu vei mai simți mai nimic. Îți va fi foarte lejer.
Aici pot menționa și următoarele vorbe:
- Ce nu te omoară, te face mai puternic.
- De ceea ce îți este frică, nu scapi.
Da, probabil te așteptai să-ți ofer o rețetă miraculoasă, dar nu sunt aici să îți spun minciuni, fantagorisme, sunt aici să-ți spun adevărul.
Începe să ai încredere în tine, că poți să faci acel lucru. Dacă alți au putut și tu poți !