Ai observat vreodată că de obicei gândești și acționezi în anumite moduri în relațiile romantice? Poate că ești puțin gelos și te temi să nu fii singur prea mult timp. Sau poate te simți încrezător și ai încredere deplină în partenerul tău.
Înțelegerea acestor acțiuni și sentimente cu care te confrunți în toate relațiile tale, nu este cel mai simplu lucru din lume. Însă, crede-mă că o să fie mult ușor să găsești o explicație, odată ce înțelegi cum relaționezi sau cum te atașezi de ceilalți.
Așa că, iată tot ce trebuie să știi despre stiluri de atașament, cum se formează și cum poți să lucrezi cu tine pentru a dezvolta un comportament mai sănătos.
Teoria atașamentului
John Bowlby, psiholog și psihanalist, a propus teoria atașamentului de-a lungul anilor 1950 și 1960 și a adus contribuții notabile în domeniul psihoterapiei pentru munca sa asupra atașamentului.
Deși Bowlby nu a contestat posibilitatea ca copiii să formeze legături multiple cu oameni diferiți, el susține totuși teoria conform căreia legătura dintre mamă și copil este cea mai puternică dintre toate,
deoarece este prima legătură stabilită.
Teoria sa examinează modul în care se dezvoltă legătura între îngrijitor și copil și impactul acesteia asupra dezvoltării în consecință. El a descoperit că separarea timpurie a sugarului de către părinte, ar putea duce la o neadaptare ulterioară, din punct de vedere social, emoțional și cognitiv, și astfel a fost dezvoltată teoria atașamentului.
Explorând astfel relația părinte-copil, Bowlby și colegul său James Robertson au cercetat amănunțit pe grup de copii mici. Ei au descoperit că atunci când sunt separați de un părinte, copiii au arătat în mod constant semne de suferință.
Această cercetare intră în conflict cu „Teoria comportamentului”, care sugerează că atunci când un copil este hrănit, anxietatea de separare se disipează.
Bowlby și Robertson au observat că micuții nu puteau fi mângâiați atunci când un părinte era absent, indiferent dacă erau hrăniți sau nu. Iar din acest motiv, cercetările lor contravin teoriei comportamentale care afirmă că bebelușii se atașează de mamă prin hrănire.
Interesant este că atașamentul nu trebuie să fie reciproc și este posibil ca o persoană să fie atașată de alta fără ca acesta să fie reciproc. Potrivit lui Bowlby, atașamentul se distinge prin comportamente specifice ale copiilor. Acesta a susținut că atașamentul este un proces biologic și a continuat spunând că toți copiii se nasc cu o „genă de atașament” care le permite să elibereze ceea ce se numesc „eliberatori sociali”, care se asigură că cei mici vor primi atenția și grija după care tânjesc.
Alt fapt interesant este că aceeași „genă a atașamentului” cu care se nasc copiii este prezentă și în cadrul părintelui, iar aceasta este cea care îl determină să îl protejeze pe cel mic.
O paranteză
Stilurile de atașament vin din goluri emoționale pe care le ai în legătură cu părinții tăi, mai exact cu copilăria ta. Aceste lucruri se pot rezolva printr-o ghidare benefică și productivă. Dacă nu știi cum să rezolvi acest lucru poți intra în cursul THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD și ai multe beneficii. Cum ar fi:
BENEFICII:
– nu te mai atașezi de femei așa de repede
– nu îți mai este frică să spui ceea ce simți și gândești
– nu o să mai suferi la despărțiri sau refuzuri
– nu o să mai fii nervos, frustrat, furios
– nu o să-ți mai fie frică să îți arăți slăbiciunile, să fii vulnerabil
– nu o să mai fii timid și rușinos
Asta în mai puțin de o lună – rapid și simplu
Caracteristici ale atașamentului
Bowlby credea că există patru caracteristici distinctive ale atașamentului:
- Menținerea proximității: dorința de a fi lângă oamenii de care suntem atașați.
- Refugiu sigur: revenire la figura părintească pentru confort și siguranță în fața unei frici sau amenințări.
- Bază sigură: figura părintească acționează ca o bază de securitate din care copilul poate explora mediul înconjurător.
- Dificultăți de separare: anxietate care apare în absența figurii părintească.
Bowlby a făcut și trei propuneri cheie despre teoria atașamentului. În primul rând, el a sugerat că atunci când copiii sunt crescuți cu încrederea că îngrijitorul lor principal va fi disponibil pentru ei, este mai puțin probabil ca aceștia să experimenteze frica, față de cei care sunt crescuți fără o astfel de convingere.
În al doilea rând, el credea că această încredere se formează în timpul unei perioade critice de dezvoltare, în anii copilăriei și adolescenței. Așteptările care se formează în acea perioadă tind să rămână relativ neschimbate pentru tot restul vieții persoanei.
În cele din urmă, el a sugerat că aceste așteptări care se formează sunt direct legate de experiență. Cu alte cuvinte, copiii își dezvoltă așteptarea conform căreia îngrijitorii trebuie să răspundă la nevoilor lor, deoarece, din experiența trecută, aceștia au fost receptivi.
Cum se formează tipurile de atașament
După cum am povestit și anterior, stilurile noastre de atașament ca adulți sunt influențate de modul în care relaționăm cu părinții noștri (sau cu un părinte/îngrijitorul principal) când suntem mici. În postura de bebeluși neputincioși, aceasta este prima și cea mai importantă relație din viața noastră, așa că stabilește în mod firesc „planul” pentru modul în care vom percepe toate relațiile pe măsură ce ne maturizăm.
Cele 4 stiluri de atașament
Atașament sigur
Cum arată: 59% dintre noi norocoși au un stil de atașament sigur. Pentru acești oameni, a arăta emoție și afecțiune într-o relație este la fel de ușor precum o simplă plimbare în parc. Iar mai presus de toate, aceștia au grijă să mențină în același timp și un sentiment de autonomie și independență, nelăsând relația să devină consumatoare.
În general, ei sunt capabili să treacă peste un conflict cu foarte mare ușurință. Oamenii cu acest stil de atașament nu sunt genul care să caute în telefoanele partenerului sau să se sperie atunci când nu primesc mesaj înapoi.
Cum se formează în copilărie: se formează atunci când îngrijitorii oferă unui copil sprijinul de care acesta are nevoie, oferindu-i în același timp și spațiu pentru a-și dezvolta propria autonomie. Când părinții sunt conștienți și se ocupă de nevoile copilului lor în mod constant, cel mic crește cu încredere că acești sunt acolo pentru el mereu.
Atașament anxios
Cum arată: cei cu un stil de atașament anxios pot avea îndoieli cu privire la natura relației lor, se pot lasă măcinați de gelozie sau se pot lupta constant cu teama că partenerul lor va pleca.
Cei anxioși au tendința de a-și supraanaliza relația. S-ar putea să fie obsedați de rețelele sociale ale partenerului lor, gândindu-se că o postare are un sens ascuns atunci când de fapt nimic nu este în neregulă. Pentru a ține grijile la distanță, ei pot să comunice excesiv, trimițând mesaje pe tot parcursul zilei din nevoia de a ști în orice moment unde se află partenerul lor.
Cum se formează în copilărie: este posibil să ai un stil de atașament anxios dacă părinții tăi au fost inconsecvenți și imprevizibili cu atenția lor. Adesea, copiii anxioși imită acest comportament și în propriile relații.
Atașament dezorganizat
Cum arată: oamenii cu un stil de atașament dezorganizat doresc și tânjesc dragoste, dar experimentează stres și frică sever în relații. Ei sunt adesea depășiți de o stimă de sine scăzută și se conving să creadă că nimeni nu îi va iubi.
Dacă sunt într-o relație, se pot baza foarte mult pe partenerul lor pentru a-și atenua stresul sau anxietatea. Totuși, s-ar putea să nu se simtă niciodată în largul lor într-o relație din cauza lipsei de încredere și a fricii de abandon.
Cum se formează în copilărie: un stil de atașament dezorganizat are adesea rădăcini în traume nerezolvate. Aceasta poate fi o traumă pe care ai experimentat-o în copilărie sau poate fi moștenită de la un părinte care s-a confruntat cu greutăți emoționale severe în propria viață.
Este posibil să ai, de asemenea, un stil de atașament dezorganizat dacă părintele tău a avut o tulburare de personalitate și, prin urmare, a fost imprevizibil în comportamentul său.
Atașament evitant
Cum arată: o persoană cu un stil de atașament evitant se poate vedea ca fiind independentă și se poate abține de la a cere ajutor. Ei ar putea refuza intimitatea emoțională pentru că nu vor să fie percepuți ca nevoiași și ar putea respinge o astfel de deschidere din partea celorlalți.
Acesta este tipul de atașament care are un șir aparent nesfârșit de parteneri semi-serioși, cărora le refuză angajamentul pe deplin.
Cum se formează în copilărie: atunci când îngrijitorii resping nevoile emoționale ale unui copil sau le tratează într-un mod detașat, îndepărtat, copilul ar putea în cele din urmă să înceteze cu totul să-și comunice nevoile emoționale, deoarece ei cred că nu are niciun rost. Acest lucru duce în timp la probleme de exprimare ale emoțiilor și a afecțiunii față de viitorii lor partenerii.
Care sunt cauzele pentru tipurile de atasament nesigure
Așa cum am mai menționat, relația și interacțiunile pe care le avem cu părinții sau cu alți îngrijitori primari construiesc fundația comportamentului nostru. Dacă aceste interacțiuni generează adesea anxietate, sunt șanse să dezvoltăm un stil de atașament anxios.
Câteva exemple despre tipurile de interacțiuni care pot duce la un stil de atașament anxios includ:
- Lipsa de consecvență. Când acțiunile unui părinte variază, copilul este nesigur dacă nevoile îi vor fi satisfăcute sau neglijate și astfel apare anxietatea.
- Stiluri parentale extreme. La un capăt, poate fi un părinte care controlează excesiv și nu permite o independență adecvată vârstei, iar la celălalt capăt ar putea fi un părinte care nu este concentrat pe copil și este absent din viața lui. Ambele forme de parenting pot stimula un stil de atașament anxios.
- Traumă sau suferință. Experimentarea abuzului sau a situațiilor stresante, precum ar fi un divorț urât, violența sau sărăcia extremă, pot provoca acest stil de atașament. Aceste evenimente și interacțiuni pot fi stresante, motiv pentru care cei cu stiluri de atașament anxios experimentează de obicei mai mult stres și le este mai greu în relațiile viitoare.
Cum poate fi îmbunătățit tipul de atașament
Dacă nu ai acces la o terapie adecvată sau nu ești încă hotărât să faci acest pas, există încă o mulțime de lucruri pe care le poți face singur pentru a-ți îmbunătății stiul de atașament.
Pentru început, este important să afli tot ce poți despre stilul tău de atașament. Cu cât înțelegi mai mult, cu atât vei fi mai capabil să recunoști și să corectezi atitudinile reflexive și comportamentele care ar putea contribui la problemele relației tale.
Iată câteva sfaturi care ar putea să te ajute în această direcție:
- Îmbunătățește-ți abilitățile de comunicare nonverbală
Una dintre cele mai importante lecții desprinse din teoria atașamentului este că relațiile adulților, la fel ca prima relație pe care o ai cu îngrijitorul tău principal,depinde de succesul formele nonverbale de comunicare.
Chiar dacă este posibil să nu fii conștient de asta, atunci când interacționezi cu ceilalți, dai și primești continuu semnale fără cuvinte prin gesturile pe care le faci: postura ta, cât de mult contact vizual faci și altele asemenea. Aceste indicii nonverbale transmit mesaje puternice despre ceea ce simți cu adevărat.
- Îmbunătățește-ți inteligența emoțională
Inteligența emoțională este abilitatea de a înțelege, utiliza și gestiona propriile emoții în moduri pozitive pentru a empatiza cu partenerul, a comunica mai eficient și a face față conflictelor într-un mod mai sănătos.
Pe lângă faptul că te ajută să îmbunătățești citirea și folosirea comunicarii nonverbale, construirea inteligenței emoționale poate ajuta și la consolidarea unei relații romantice. Înțelegându-ți propriile emoțiile și cum să le controlezi, vei fi mai capabil să-ți exprimi nevoile și sentimentele față de partenerul tău, precum și să înțelegi cum se simte cu adevărat acesta.
- Rezolvă traumele din copilărie
Traumele din copilărie pot rezulta din orice îți afectează sentimentul de siguranță, precum ar fi un mediu de acasă nesigur sau instabil, separarea de îngrijitorul tăi principal, o boală gravă, neglijență sau abuz. Când trauma copilăriei nu este rezolvată, sentimentele de nesiguranță, frică și neputință pot continua până la vârsta adultă.
Chiar dacă trauma ta s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, există pași pe care îi poți face pentru a depăși durerea, a-ți recăpăta echilibrul emoțional și a învăța să ai încredere și să te conectezi din nou în relații.
Concluzia
Stilurile de atașament vin din goluri emoționale pe care le ai în legătură cu părinții tăi, mai exact cu copilăria ta. Aceste lucruri se pot rezolva printr-o ghidare benefică și productivă. Dacă nu știi cum să rezolvi acest lucru poți intra în cursul THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD și ai multe beneficii. Cum ar fi:
BENEFICII:
– nu te mai atașezi de femei așa de repede
– nu îți mai este frică să spui ceea ce simți și gândești
– nu o să mai suferi la despărțiri sau refuzuri
– nu o să mai fii nervos, frustrat, furios
– nu o să-ți mai fie frică să îți arăți slăbiciunile, să fii vulnerabil
– nu o să mai fii timid și rușinos
Asta în mai puțin de o lună – rapid și simplu
Întrebări frecvente
Q: Îți poți schimba stilul de atașament?
Nu îți poți schimba stilul de atașament, însă poți face anumite demersuri pentru a-l îmbunătăți.
Q: Cum te poate ajuta dezvoltarea unui stil de atașament sigur?
Copiii cu atașamente sigure au mai multe șanse să dezvolte o inteligență emoțională crescută, abilitățile sociale bune și să stea foarte bine cu sănătate mintală.
