Principii de viață

Timp estimat de citit: 9 minute

Principii de viață
CUPRINS

Astăzi vorbim despre principii de viață. Absolut tot ce ne înconjoară are nevoie de un set de reguli sau principii pe care să le urmeze pentru a exista armonie, astfel se întâmplă și cu oamenii. Avem nevoie de un set de valori pozitive și constructive pentru a ne ajuta să menținem un raport sănătos în viață cu propria persoană și cu ceea ce ne înconjoară.


🔊 Descoperă arta întâlnirilor reușite! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele datingului cu succes.


Principii de viață sănătoase

principii de viata sanatoase

1. Ce nu te doboară de face mai puternic

Este una dintre lectiile și valorile pe care eu am format-o de mic pentru a face față provocărilor vieții. De-a lungul vieții vom avea parte atât de lucruri frumoase dar și de lucruri mai puțin frumoase, întâmplări tragice, greutăți, situații neprevăzute dar cel mai important este să îți reamintești că ai venit pe această lume pentru a trăi, experimenta și pentru a învăța.

De lucrurile frumoase ne bucurăm iar din cele mai grele învățăm să ne bucurăm de cele bune.

2. Trăiește momentul prezent

Probabil mulți vor spune: este foarte ușor să spui asta când nu ai trecut prin tragedii”, așa este, de multe ori este ușor să afirmi ceva față de celălalt fără să poți înțelege prin ce a trecut și mulți oameni fac asta dar eu am învățat că trecutul nu se schimbă dacă te gândești și trăiești tot acolo pentru că, a trecut! Dacă în același timp te proiectezi în viitor și încerci să anticipezi lucruri pierzi prezentul.

Nimic în viață nu este sigur, singura certitudine din această viață este moartea!

principii de viata exemple

3. Viața te testează fără încetare

Te-ai întrebat vreodată cum de repeți aceeași situație cu oameni diferiți? Dacă și ție ți s-a întâmplat, dă-mi voie să-ți spun că viața îți va oferi aceeași situație pentru a învăța din ea. Data viitoare când ți se arată același lucru, întreabă-te ce ai făcut data trecută și nu a mers ș ice pot face mai bine de data asta, pot să reacționez diferit, pot să gestionez diferit ce se întâmplă sau pot să mă poziționez diferit și să privesc din iubire ceea ce mi se întâmplă.

4. De ceea ce îți este frică nu scapi

În copilărie mă gândeam continuu cu frică la ceea ce au trait părinții mei, și-mi doream cu disperare să nu fac și eu greșelile lor. Acum câțiva ani, frica mea s-a materializat. Am căzut într-o negură a minții și căutam cu orice preț un răspuns la întrebarea: “de ce mie?” În momentul în care mi-am dat seama că îmi criticam părinții pentru alegerile lor a venit și această conștientizare.

Acum pot să zâmbesc și să mă bucur de ceea ce Universul mi-a dat si să fac o schimbare care nu a fost făcută până acum în rândul strămoșilor mei și în același timp să-i onorez pentru viețile șialegerile lor, pentru altfel tu și eu nu am fi fost astăzi aici!

5. Ceea ce emiți atragi

Foarte asemănător cu minset-ul de mai sus dar aș vrea să facem un mic joc de imaginație. Ți s-a întâmplat vreodată să îți dorești ceva cu sufletul și acel lucru să vină în timp spre tine?

Dacă da, atunci te rog să-ți reamintești care au fost sentimentele tale frumoase legate de acel lucru și să le evoci de fiecare dată când dorești să împlinești un proiect sau de fiecare data când întâlnești o provocare.

Dacă în momente de criză te recentrezi și te ancorezi în sentimente frumoase problema ta este deja rezolvată pe jumătate. Gândurile și sentimentele noastre au un impact puternic în exterior, așa că ar fi bine să înveți să fii foarte atent la ce gândești și la ce rostești cu voce tare, mai devreme sau mai târziu, se poate împlini.

6. Orice acțiune se plătește sau răsplătește

Nu știu ce a-ți făcut voi până acum dar eu am avut și perioade în care nu mă ghidam foarte mult după principia sau valori așa că de cele mai multe ori mă lăsam condus de sentimente care de multe ori nu erau constructive sau frumoase.

Am făcut rău anumitor oameni, am rupt prietenii, am rănit emoșional anumiți oameni fără să mă gândesc neapărat la consecințe iar ele nu au întârziat să apară. Mă trezeam într-o situație foarte greu de digerat și-mi aminteam toate momentele în care am făcut și lucruri rele iar după acea conștientizare am învățat că viața sau Karma nu rămâne niciodată datoare, toți primesc la un momentdat ceea ce au sădit.

10 principii de viata

7. Echilibru între a cere- a da- a primi

Cum vă povesteam și mai sus orice se plătește sau răsplătește prin urmare este nevoie să ai o armonie onestă între acestea trei. Este nevoie să înveți să ceri, în primă fază. Să ceri ceea ce îți dorești sau cee ace consideri sincer că trebuie să primești și este dreptul tău.

Pentru “a da” ar fi bine ca atunci când ceri ceva de la o persoană care nu are vreo legătură cu tine să te aștepți să ceară ceva înapoi și dacă nu cere întreabă ce și-ar dori să primească. Probabil te vei gândi că nu este nevoie să dai ceva atâta timp cât persoana nu cere, dar cred eu că este mai autentic să ceri tu inainte să vină Karma să ia fără să te întrebe.

Mulți dintre noi cred eu că nu știu să primească și când spun asta mă refer că poate de multe ori când cineva a venit la tine cu un mic cadou aveai impresia că vei “plăti” pentru el mai târziu. Mulți dintre noi nu știm să primim iubire și avem senzația că pentru a fi iubiți trebuie să câștigăm acest sentiment. Cât timp nu vei învăța să primești iubirea nu vei atrage nici lucruri bune spre tine.

8. Nu lăsa oamenii să te tragă în jos

Mulți avem tendința de a fi invidioși pe cei care au sau fac mai mult decât noi, mentalitate care atrage doar lucruri negative. Când am văzut parte bună a acestui lucru deja mi-a ușurat o mare parte din munca. De ce? Pentru că nu m-am mai concentrat pe întrebarea “de ce nu am?” și am schimbat cu “ce au făcut ei șI pot face si eu la rândul meu pentru a ajunge ca ei?”.

Orgoliul nu ne ajută de cele mai multe ori dar dacă renunți la el și urmezi o cale deja trasată deja ți-ai ușurat munca.

9. Acceptarea și iertarea

Poate sună clișeic și auzi asta peste tot “acceptă și iartă pentru a-ți schimba viața” dar există un sâmbure de adevăr. Gândește-te câtă energie, nervi și supărare verși atunci când ții ură pe cineva, foarte multă iar energia care îți rămâne pentru a-ți îndeplini scopurile este mult mai mică. Acceptarea reprezintă puterea și înțelepciunea de a schimba perspectiva din “cât rău mi-a făcut” în “ce pot învăța din asta?”

Când vorbim de iertare ne gândim de cele mai multe ori la a ierta greșeala celuilalt dar când te gândești prin câtă suferință trece sufletul tău cine merită defapt iertarea?

Iartă-ți sufletul pentru că te legi de vechi întâmplări care îl fac să sufere!

10. Respectă-i pe cei din jur

Respectul este o nevoie pe care toți ne dorim să o primim din partea celorlalți dar întrebarea este: tu te respecți pentru ca ceilalți să o facă la rândul lor? Atunci când nu ai respect față de propria persoană vei avea și limite ușor de trecut. Cel mai probabil de multe ori nici nu îți comunici limitele pentru a nu-i supăra pe ceilalți dar în final singura persoană dezamăgită vei fi tu!

Învață să-ți comunici limitele clar și asumat, fără să jignești sau să faci persoana respectivă să sufere, de aici începe respectul și iubirea de sine. În momentul în care vei face aceste schimbări persoanele din jurul tău vor aprecia autenticitatea și sinceritatea ta iar cine într-adevăr își dorește ca tu să evoluezi îți va respecta aceste limite.

Când ai iubire și respect de sine vei putea să-i respecți și pe ceilalți pentru că deja știi cum este să nu ți se îndeplinească nevoia!

Toți avem procese interioare sau conflicte interioare și este absolut în regulă! Partea frumoasă în tot acest proces reprezintă puterea pe care o descoperi în tine, descoperi în tine creatorul propriei tale vieți!

Ce este mai frumos decât conștientizarea că ești tot ce simți, tot ce te înconjoară și ești cea mai importantă persoană din viața ta?

Cu drag, Muammer!

Distribuie postarea:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări sugerate

Picture of Miumin Muammer
Miumin Muammer

Un împătimit al dezvoltării personale, care nu renunță până nu găsește o soluție pentru orice provocare pe care o întâlnește. Scriu despre tot ce înseamnă interacțiunea femeie-bărbat.

Toate Articolele
Scroll to Top