Nevoia de control în cuplu

Timp estimat de citit: 14 minute

Nevoia de control
CUPRINS

Este natural și uman să ne dorim să avem controlul propriei vieți, defapt este chiar indicat deoarece cei care nu o au pot pica în capcana sentimentului lipsei de speranță sau sens.

Dacă prin absurd nu am avea această libertare de alegere asupra propriei persoane, asupra deciziilor am fi doar niște sclavi sau roboței, prin urmare este un drept, o nevoie binevenită și sănătoasă dacă se manifestă asupra propriei persoane nu și asupra altora.

Ce este nevoia de control?

- Ce este nevoia de control

Nevoia de control este o tendință naturală a oamenilor de a influența și de a avea o anumită măsură de putere asupra evenimentelor, situațiilor și chiar a propriei vieți. Această nevoie poate fi văzută ca o dorință de a crea un sentiment de siguranță și predictibilitate într-o lume adesea imprevizibilă.

Controlul este o manifestare a nevoii primare de siguranță, fizică sau emoțională.

Ca să înțelegi mai bine ce vreau să spun o să-ți dau următorul exemplu.

Știi că te duci la o drumeție în pădure și acest control te va face să te gândești “dacă acolo sunt urși sau lupi? Mai bine mă pregătesc”, adică vei încerca să previi o situație care îți pune viața în pericol.

Dacă ești în pădure și vine ursul clar o să faci tot ce este necesar să ieși din situația respectivă, adică vei dori să ai controlul, urli, fugi, te ascunzi, dar faci ceva. Dacă nu ai avea această nevoie de control sănătoasă probabil că te vei așeza în fața lui și-i vei spune “ia-mă”, nu?

Cauzele nevoii de control

Abuzul de orice fel din copilărie va determina viitorul adult să dezvolte o hipervigilență la posibile viitoare abuzuri pentru a se putea feri de ele prin urmare va dezvolta o nevoie de control exagerată ca macanism de apărare pentru a se simți în siguranță.

Lipsa de atenție, interes sau iubire a părinților poate determina copilul să simtă insecuritate și să dezvolte o independență precoce pentru a-și purta singur de grijă și pentru a-și îndeplini singur nevoile, fie ele fizice sau emoționale. Această maturizare este peste puterile lui și este prea mult pentru el. Tot în această categorie putem include și copii parentificați.

În acest caz sunt acei copii care au grijă de părinții lor, fie pentru că adulții sunt în incapacitatea de a munci (sunt bolnavi sau au un handicap) fie că sunt alcoolici.

Aceștia preiau rolul de adult atât pentru ei cât și pentru părinți.

Pierderea unui părinte sau a unei figuri apropiate, printr-un accident, deces sau fie că au plecat și au dispărut din viața copilului. În astfel de cazuri se va instaura abandonul. În viața de adult va merge cu frica de a mai pierde persoane apropiate și va exercita control asupra lor pentru a preveni o posibilă plecare (abandon) din partea persoanei iubite.

Părinții autoritari și stricți nu le dau copiilor șansa de a greși sau de a face propriile alegeri indiferent că sunt bune sau greșite iar copilul poate simți că nu are control asupra propriei vieți. În viața de adult el va încerca să compenseze lipsa de control care se poate transforma ușor într-una excesivă.

Părinții permisivi care nu pun limite și nu învață copilul să aibă o disciplină va crește cu ideea că tot îi aparține sau că primește tot ce vrea, cand vrea, prin urmare nu va face față incertitudinii și va dori să aibă totul în propriile mâini.

Anxietatea ridicată va determina o persoană să fie preocupată constant de evenimente negative posibile viitoare și o va determina să fie în control pentru a se feri de suferință.

Persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă de personalitate sunt caracterizate prin perfectionism excesiv, o nevoie mare de ordine și control, rigiditate în gândire și comportament.

Dacă vrei să știi mai multe despre perfecționism și cum te afectează avem un articol despre asta aici – https://barbatulsuperior.ro/perfectionismul-ce-este-si-cum-se-dezvolta/

Semnele nevoii de control

Cauzele nevoii de control

Perfecționismul

Persoanele cu această tendință își stabilesc standarde foarte înalte, pe care rareori le pot atinge. Eșecul este perceput ca o catastrofă personală și poate duce la sentimente de rușine și inadecvare. Fiecare detaliu trebuie să fie perfect, ceea ce poate duce la o muncă îndelungată și la amânarea sarcinilor. Orice greșeală este amplificată și poate duce la o stimare de sine scăzută.

Ca și exemple: Un student care petrece ore întregi pentru a realiza un proiect, deși termenul limită este încă departe sau o persoană care amână să înceapă un nou proiect din cauza fricii de a nu-l face perfect.

Rigiditate

Se simte mai în siguranță atunci când urmează reguli precise și rutine. Schimbările pot fi percepute ca o amenințare la adresa stabilității și pot provoca anxietate. Se poate simți pierdută și nepregătită în situații neprevăzute. Tinde să categorizeze lucrurile ca fiind fie bune, fie rele, fără nuanțe de gri.

Câteva exemple: Un angajat care refuză să încerce o nouă metodă de lucru, chiar dacă este mai eficientă sau o persoană care are dificultăți în a se relaxa în timpul vacanței, deoarece nu poate urma rutina zilnică.

Dificultate în a delega sarcini

Acestase teme că ceilalți vor greși sau nu vor înțelege sarcina. Își subestimează abilitățile celorlalți și preferă să facă totul singură. Se teme că dacă deleagă sarcini, va pierde controlul asupra situației.

Exemple: Un manager care insistă să facă toate deciziile importante, chiar dacă are o echipă competentă sau o persoană care refuză ajutorul celorlalți, chiar dacă are nevoie.

Gândire pesimistă

Acesta se concentrează pe aspectele negative ale unei situații și ignoră cele pozitive. Simte nevoia să controleze toate aspectele vieții pentru a se simți în siguranță. Este prea ocupată cu gândurile despre viitor pentru a se bucura de momentul prezent.

Ca și exemple: O persoană care își face griji constant că va pierde locul de muncă, chiar dacă nu există niciun motiv obiectiv pentru aceasta sau un părinte care își face griji constant pentru siguranța copilului, chiar dacă acesta este într-un mediu sigur.

Practic, o persoană care amână să ia decizii importante din cauza fricii de a face o greșeală.

Manipulare

Acesta folosește diverse tactici pentru a-i face pe ceilalți să se comporte așa cum își dorește. Nu recunoaște nevoile și dorințele celorlalți. Poate să fie foarte posesiv cu cei dragi pentru că îi este frică să nu îi piardă.

Ca și exemple: Un individ care își controlează partenerul prin gelozie și posesivitate, un părinte care își impune propriile vise și aspirații asupra copilului sau un prieten care încearcă să-i convingă pe ceilalți să gândească și să acționeze la fel ca el.

Nu primește sfaturi sau critici

Acesta percepe orice formă de critică , fie ea și constructivă, ca o amenințare la adresa propriului ego. Nu își recunoaște sau asumă greșelile și nu își cere scuze. Își justifică comportamentul și găsește scuze pentru eșecuri. Nu își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni.

Ca și exemple: Un angajat care se enervează atunci când șeful îi oferă feedback negativ sau un prieten care se supără atunci când îi spui că ceva te-a rănit.

În principiu, o persoană care refuză să-și schimbe comportamentul, chiar dacă este evident că acesta provoacă probleme.

Izolare socială

Aceasta preferă să stea singură decât să se expună riscului de a o cunoaște cineva cu adevărat și de a fi vulnerabilă. Se teme de intimitate și de a se atașa de ceilalți. Petrece mai mult timp singură decât cu alte persoane.

Ca și exemple: O persoană care refuză invitațiile la petreceri sau întâlniri sociale sau un angajat care preferă să lucreze de acasă decât la birou.

Practic, o persoană care are un cerc social foarte restrâns.

Consecințele nevoii de control

Consecințele nevoii de control

În relații

Persoanele care simt nevoia să controleze totul pot evita situațiile sociale în care nu se simt în siguranță sau unde nu pot controla interacțiunile. Partenerii, prietenii sau colegii pot simți că nu sunt de încredere sau că nu sunt capabili să ia decizii proprii. Nevoia de a impune propriile reguli poate duce la conflicte frecvente cu cei din jur. Teama de a pierde controlul poate împiedica dezvoltarea unor relații profunde și intime.

Sănătatea mintală

Preocuparea constantă pentru a controla totul poate duce la un nivel ridicat de stres și anxietate. Sentimentul de epuizare și de neputință poate duce la depresie. Dificultățile de a adormi sau de a rămâne adormit, cauzate de gândurile obsesive. Epuizarea fizică și emoțională datorată efortului constant de a menține controlul.

Viața profesională

Persoanele cu o nevoie excesivă de control pot avea dificultăți în a colabora cu ceilalți. Tendința de a urma reguli stricte poate inhiba gândirea creativă și inovația. Dificultatea de a delega sarcini și de a accepta feedback-ul poate împiedica avansarea în carieră.

Viața personală

Preocuparea constantă pentru a controla totul poate face ca persoana să rateze momentele plăcute și să nu se bucure de viață. Nevoia de a controla emoțiile poate duce la o deconectare de propriile sentimente. Schimbările pot fi percepute ca o amenințare și pot provoca anxietate.

Aș vrea să îți dau câteva repere să vezi dacă te regăsești și dacă este nevoie să lucrezi această nevoie de control.

Te simți neliniștit sau anxios atunci când nu ai control asupra unei situații, ești foarte critic cu tine însuți și cu ceilalți, ai dificultăți în a delega sarcini și în a cere ajutor, te concentrezi mai mult pe rezultat decât pe proces, ești rigid și ai dificultăți în a accepta schimbările, ai tendința să-ți faci griji în exces, ești perfecționist și ai standarde foarte înalte.

Cum scăpăm sau vindecăm nevoia de control?

Este o întrebare excelentă și una pe care mulți dintre noi ar fi bine să ne-o punem la un moment dat. Nevoia de control poate fi o barieră în calea fericirii și a relațiilor noastre, dar există modalități de a o gestiona și chiar de a o depăși.

Înainte de a căuta soluții, este important să înțelegem de unde provine această nevoie. Cauzele pot fi diverse, de la experiențe din copilărie (abuz, neglijență, părinți prea protectivi) până la anxietate generalizată sau anumite trăsături de personalitate.

Primul pas este conștientizarea, adică să vezi și să accepți că ai această nevoie extremă și să înțelegi cum și de ce se manifestă în viața ta. Să vezi ce anume vrea să-ți arate.

Acceptă că nu poți controla absolut totul și că viața este imprevizibilă și este ok să nu ai toate răspunsurile. Poți face o mantră pe care să o citești în fiecare dimineață pentru a te detașa puțin de această nevoie. Uite căteva care te pot ajuta:

“Accept că nu pot controla totul, dar am încredere în procesul vieții.”

“Eliberez nevoia de control și îmbrățișez pacea în incertitudine.”

“Las lucrurile să se desfășoare natural, fără a le forța”

“Sunt deschis/ă să primesc cee ace Universul îmi oferă.”

“Îmi permit să trăiesc în momentul prezent, fără a mă agăța de frică.”

“Am încredere că totul se va desfășura așa cum trebuie.”

Meditația te ajută să îți relaxezi sistemul nervos prin ajutorul respirației și a imaginilor positive. Te ajută să fii mai ancorat în momentul prezent și să te bucuri de acesta în loc să te gândești la trecut sau la viitor, gânduri care îți pot provoca anxietate prin urmare te ajută să gestionezi incertitudinea și să fii în regulă cu ea.

Yoga spre deosebire de meditație se folosește și de respirație dar nu te calmează doar mental ci și fizic deoarece aceasta este îmbinată și cu exerciții fizice nesolicitante și stretching care ajută la relaxarea mușchilor.

Stabilește-ți limite realiste pe care să le respecți atât tu cât și cei din jurul tău. Făcând asta nu îți vei mai lua atât de multe sarcini pe care nu le poți face la timp și vei învăța să te apreciezi pe tine și munca ta.

Este necesar pentru tine să înveți să-I lași și pe ceilalți să te ajute. Începe să delegi sarcini mici pentru a clădi încredere în ceilalți și pentru a-ți demostra că și alți pot face lucruri pentru tine și că nu se întâmplă nimic dacă nu le fac așa cum le-ai face tu. Fiecare din noi este diferit și face lucrurile în felul lui.

Învață să gestionezi eșecurile sau greșelile și observa că nu se întâmplă nimic rău dacă mai greșești din când în când.

Învață să comunici deschis limitele, nevoile și așteptările tale astfel încât oamenii să știe ce ai nevoie ca ei să facă, din câte știm până acum nu a fost descoperit niciun om care să poată citi gândurile, gândește-te la asta data viitoare când te aștepți ca cineva să facă ceva pentru tine fără să îi comunici.

Schimbă puțin perspectiva, sunt unele lucruri pe care le cunoaștem și unele pe care nu le cunoaștem, învață să accepți că uneori cineva știe mai multe decât tine și este necesar să accepți că are dreptate.

Să fii umil îți va aduce mai multe lucruri bune și frumoase decât să fii orgolios.

Dacă ai încercat aceste tehnici și nu te-a ajutat niciuna pe termen lung înseamnă că există ceva în inconștientul tău pe care este nevoie să-l aprofundezi iar cu asta te poate ajuta un terapeut, fie prin ședințe de hipnoza, regresie sau multe alte metode.

Acei oameni au studiat ani întregi pentru a te ajuta în acest sens și atenție, dacă te deschizi în fața lui nu înseamnă că pierzi controlul, înseamnă că înveți de la altcineva să-ți cunoști mintea mai bine până o vei putea face tu de unul singur.

Toți avem astfel de provocări și este în regulă, și eu am trecut pe acolo dar tot ce pot să spun este că m-a ajutat și m-a învățat să-mi fac propria minte aliată, nu inamic iar asta îți doresc și ție!

Concluzie

Dacă teai regăsit mai sus te incurajez să rezolvi asta pentru a te putea bucura de prezentul în care trăiești iar dacă ai nevoie de susținere, conținere și ghidare în acest process, eu sunt aici!

Cu drag,

Muammer!

Distribuie postarea:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări sugerate

Picture of Miumin Muammer
Miumin Muammer

Un împătimit al dezvoltării personale, care nu renunță până nu găsește o soluție pentru orice provocare pe care o întâlnește. Scriu despre tot ce înseamnă interacțiunea femeie-bărbat.

Toate Articolele
Scroll to Top