femeile puternice și masculine
Putere
Miumin Muammer

Femeile puternice și masculine

O să începem cu începuturile. Acum milioane de ani, exista inițierea bărbatului în triburi. La ce mă refer? În cazul în care venea un nou născut la o anumită vârstă i se cerea să plece în pădure să vâneze. În cazul în care se întorcea cu vânatul și viu, era primit în trib și era considerat bărbat alpha. În cazul în care se întorcea fără vânat, era omorât sau izgonit din trib, deoarece era considerat slab. De aceea se creau numai bărbați puternici, asumați și integri. Anii au trecut și ușor ușor procesul de inițiere a ajuns la armată, iar în ziua de astăzi a fost scos. Acum este o opțiune, o alegere. dar există și o consecință la acest lucru. A început p***idicarea bărbatului Consecința faptului că inițierea bărbatului a fost scoasă, a început să formeze bărbați slabi, neîncrezători în ei. Bărbați care preferă să stea în zona de confort și sunt plini de energie feminină. Femeile văzând acest lucru, au început să facă opusul. Au început să cere drepturi egale, să preia funcții de conducere, să devină femei puternice și masculine. S-au săturat să vadă cât de slabi au devenit bărbații, iar ele au preluat rolul de bărbat. Asta se întâmplă chiar și în relații. Dacă te uiți peste tot, vezi cum femeile puternice și masculine au preluat toată conducerea relației. Ele au ajuns să aducă banii în casă, să-l crească pe bărbat de parcă ar fi copil. Propria experiență Acest lucru ți-l povestesc din propria experiență. Am întâlnit femei care se plângeau că au avut relații în care ele făceau tot ceea ce trebuia să facă un bărbat. Mă refer că îmi povestea cum doar ea muncea, îl împrumuta de bani, îi dădea să mănânce și să bea. Practic zici că ea era mama lui, iar el copilul. Automat o femeie când vede altfel de lucruri, începe să devină o femeie puternică și masculină, face tranziția din energie feminină în energie masculină. Începe să…. Devine foarte tăioasă Din cauza că a observat că bărbații sunt slabi și-a creat anumite bariere care să nu-i mai permită să intre așa ușor în energie feminină. Este foarte puternică și masculină, ceea ce crează să devină și tăioasă cu bărbații. Din cauza experiențelor proaste pe care le-a avut cu bărbații, preferă să își formeze un filtru destul de puternic prin care să vadă cât de masculin este bărbatul. Iar aici sunt 2 situații Te sperii, te retragi În momentul când devine tăioasă cu un bărbat îi testează stabilitatea emoțională., iar majoritatea bărbaților se sperie și fug. În momentul acela ea a realizat că nu are rost să continue conversația cu tine, deoarece ești slab, neîncrezător și preferă să mai caute. Femeile puternice și masculine caută siguranță, încredere și protecție. Pentru ele un bărbat slab reprezintă un pericol la adresa ei și a copilului pe care îl are sau care urmează să vină. Deoarece în geneticul femeii este protecția, iar în geneticul bărbatului este reproducerea. Asta este la baza noastră și ne reprezintă. Femeia caută protecție din partea unui bărbat, nu să se sperie și să fugă. Ești echilibrat emoțional și stai acolo Vezi că începe să te testeze, să devină tăioasă și agresivă verbal, dar știi informațiile acestea, lucrezi cu interiorul tău emoțional și pur si simplu stai acolo și zâmbești. Realizezi că în momentul acela te testează, pune presiune pe tine să vadă din ce material ești făcut. Dar tu zâmbești că știi asta. Te amuză puțin. Ai destulă încredere că știi de ceea ce ești capabil și ești sigur pe puterile tale. Ești masculin. Ești alpha. Ce se întâmplă aici? Femeia vede că ești destul de capabil încât să-i faci față presiunii pe care ți-o pune și îi comunici la nivel de subconștient, simțurile se activează: „Este un bărbat masculin în preajma căruia poți să fii feminină și să te arăți tu 100%”. Se schimbă la 180 de grade. Devine atât de iubitoare și drăgăstoasă. Asta este energia feminină, sentimentele acelea de iubire. Este senzațional și o să rămâi uimit. Eu unul, acum câțiva ani, când am început să aprofundez acest domeniiu și am văzut pe pielea mea, toate credințele pe care le aveam din copilărie au fost ruinate. Atunci am realizat că tot ceea ce învățăm de la mama în legătură cu femeile, este de fapt altfel. Concluzia Lucrează la masculinitatea, încrederea ta de sine și echilibrul tău emoțional, iar femeile puternice și masculine își vor arăta senzualitatea în fața ta. Cu ocazia asta, pentru toate cele trei lucruri îți recomand programul THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD care te ajută să te schimbi radical, deoarece voi fi alături de tine pe tot parcursul prin grupul de whatsapp. CLICK AICI și hai să începem.

Citeste mai mult »
bună ce faci?
Putere
Miumin Muammer

„Bună, ce faci?”

Vrei să știi cum să începi o conversație? Cel mai indicat este să începi așa: „Bună, ce faci?”. O să îți răspundă femeile instant, cât ai clipii. Nici nu ai idee…. Da, hai să lăsăm gluma la o parte, că acest mesaj este foarte basic. De ce nu ai randament cu „Bună, ce faci?” În cazul în care ești vreun Brad Pit, Cristiano Ronaldo sau Messi atunci mesajul acesta sigur are randament la tine. Din cauza că există social status și partea financiară foarte ridicată, nu ai nevoie să te străfoci în a folosi game sau a te diferenția, deoarece ești deja cunoscut. În cazul în care nu ești unul dintre cei menționați mai sus, îți zic de pe acum că mesajul tău ori va primi SEEN, ori nici nu va fi băgat în seamă de respectiva sau respectivele femei. Ești necunoscut, nu ai ceva în spate ca să te susțină. Mă refer la un pilon de atracție. Clasicul acesta merge, doar în cazul în care pilonii tăi de atracție sunt foarte ridicați. În rest, nu vei fi băgat în seamă. Necunoscut De aceea nu sunt de acord cu faptul că „banii sunt totul” sau „femeile vor doar bani” sau „femeile stau doar cu bărbați cu bani” (clip youtube), deoarece aici se face mare discriminare, să mă exprim așa. Ok, banii sunt importanți, deoarece oportunitățile nu ți se deschid fără ei sau nu ai cum să-ți cultivi pasiunea fără ei. Dar cum poți să ajungi să fii atractiv pentru femeie până să faci asta? Cum poți să ajungi să creezi interes pentru femeia pe care ți-o dorești până să ajungi acolo? Până la urmă, ești un necunoscut până la acel nivel. De ce unui cunoscut îi răspunde la „Bună, ce faci?” În societatea de astăzi, bărbatul care prezintă cea mai multă valoare este cu automat cel mai atractiv bărbat pentru o femeie. Bărbatul care aduce cel mai multe resurse în viața unei femei, va avea cea mai mare atacție pentru el. În condiția asta, mai ales femeile care au o relație proastă cu tatăl lor sunt atrase de validarea și faima acelui bărbat. El nici nu trebuie să se chinuie, deoarece toate femeile vorbesc despre el. I se rostește numele peste tot, iar femeile care aud de el pentru prima dată o să se întrebe „Wow, cine este acest bărbat? I-a să aflu”. Și de aici încolo este un efect DOMINO. Cade prima piesă, cad și restul. Când 9 din 10 oameni fac la fel, tu fii al 10-lea diferit De aceea, spun, cât timp nu ești Brad Pit sau Ronaldo, ai nevoie să te diferențiezi de toti cei 900 de bărbați care o bagă în seamă. „Bună, ce faci?” este doar ceva la grămadă. Nimic mai mult, care nu iese în evidență față de restul și doar riști să se piardă în necunoscut acel mesaj. Aplică mereu acest principiu: „Când 9 din 10 oameni fac la fel, tu fii al 10-lea diferit”. Dacă toți încep cu „Bună, ce faci?” tu începi altfel. Cum se vede un mesaj diferit dintre restul de 899 de mesaje cu „Bună, ce faci?”. Nu-ți sare în ochi? Eu spun că da. Te face să îl citești și să vezi ce este de capul persoanei respective. Cum el este diferit când toți fac la fel? Wow. Material gratuite cu începutul de conversație De aceea, până ajungi să fii cunoscut sau foarte bogat, lasă la o parte „Bună, ce faci?” și axeazăte pe a fi diferit față de restul bărbaților din lista ei. Cu ocazia aceasta am scris și e-book-ul gratuit pe care ți-l ofer aici, cu mare drag. Vreau să ajungi să ai și tu succes, chiar dacă nu este mult, contează să ai și să fii recunoscător pentru asta. Cu pași mici, dar siguri, ajungi acolo sus. CLICK AICI

Citeste mai mult »
cum te simți
Putere
Miumin Muammer

Vin sărbătorile, cum te simți?

Se apropie sărbătorile cât de curând, iar foarte multe emoții ies la suprafață. În special, în acest caz, frica de singurătate este primordială. Apoi apare frica că nu o să ai pe nimeni, că nu meriți să fii iubit sau chiar invidia și gelozia pe prietenii tăi că au relație. De unde știu asta? Îți vorbesc din propria experiență și așa a fost mereu. Am fost în aceași situație cu același cumul de emoții. De fiecare dată când se apropia Crăciunul sau Revelionul, mă luau stări de anxietate sau chiar intram în depresie. Îmi aduc aminte, chiar acum 4 ani de zile cum am început să plâng și să fiu trist din cauza că eram singur. Vedeam toți prietenii din acel moment cum erau cu iubitele lor sau poate cu câte o fată, iar eu singur. Automat ce vedeam asta, mă lua un cumul de emoții destul de puternice. La mine se manifestă frica de singurătate și că nu sunt suficient de bun. Mă întrebam înconștient: De ce nu am iubită? De ce nu sunt cu nimeni? De ce nu mă simt iubit? De ce mă simt singur? Mă crezi acum? Asta s-a întâmplat foarte mulți ani. Eu ți-am povestit dintr-un singur an, dar vreau să-ți ofer perspectiva mea și să înveți din greșelile mele. De aceea vreau cu ocazia asta, vreau să fii conștient de aceste sentimente, emoții care ies la suprafață. Aceste lucruri vin din golurile tale interioare, faptul că nu îți oferi iubire de sine. Vreau cu ocazia asta să începi să muncești cu tine și să-ți oferi iubire de sine. Este destul de important să începi să te pui pe primul loc, deoarece tu ești cea mai importantă persoană. Nu te mai gândii la asta Începe să investești în tine. Nu te mai gândii că nu ai relație, nu te mai gândii că ești singur sau de ce ești singur, vreau să începi să te gândești la „Cum să evoluez?”. Ca bărbat e nevoie să știi, că în societatea din ziua de astăzi, ca bărbat dacă nu oferi valoare unei femei în viața ei, nu ai ce să cauți acolo. Tu ca bărbat, dacă nu acționezi nu o să ai rezultate. Femeile au din belșug bărbați, din cauza ca majoritatea sunt mai nice guy. Ei le oferă validare din belșug. Nu trebuie să facă nimic, dar în schimb tu ca bărbat nu ești căutat de femei. Cât timp stai în noroiul acela și îți place, nu vei avea niciodată ceea ce îți dorești. Nu vei atinge visele, dorințele pe care ți le dorești. Automat nu vei avea acea relație pe care ți-o dorești. Ridică-te din noroi Aceasta este societatea în ziua de astăzi, nu ai ce să faci. Dacă ai încerca să fii opus de ceea ce îți spun, vei încerca să te opui curentului. Vrei tu să înoți impotriva lui, dar vei sfârșii în depresie, suferință. Tu ca bărbat prezinți interes și atracție, atâta timp cât oferi valoare. Atâta timp cât ai o misiune, scop și ai o viziune uriașă față de viața ta. Ca de exemplu la mine, până acum 4 ani eu nu aveam un scop, nu aveam niciun obiectiv. Pe lângă acest aspect eram și un nice guy care era foarte feminin. Cum prezinți tu interes prin acest lucru? Cel mai mare pilon de atracție la o femeie care o și excită mental, este un bărbat cu o misiune. Una este ca un bărbat să vorbească așa: Bine, am fost la munca, acum acasă. Si un alt bărbat să vorbească: A fost o zi genială, chiar am muncit la pasiunea mea, ma simt extraordinar. Vezi diferența? O simți? De unde vin acele emoții, goluri? De aceea este important să rezolvi acele goluri interioare care ies de sărbători. Aceste goluri sunt din copilăria noastră, de la părinții noștri. Pe parcursul copilăriei tale ai format anumite traume care au rămas stocate în subconștientul tău. De aceea, dacă îți este frică de singurătate, vei atrage singurătatea. Dacă îți este frică să fii respins, vei fi respins. Contează enorm să rezolvi interiorul și ceea ce ai în subconștientul tău, deoarece vei atrage fix ceea ce se află acolo. Poate tu nu ești conștient, dar cum te simți în interior așa va arăta și exteriorul. Ai foarte multe emoții reprimate? Acestea te vor influența în acțiunile tale pe viitorul, în mindset-ul tău. Ce fac aceste goluri? Aceste goluri te vor trage în jos de fiecare dată atunci când vrei să evoluezi. Deoarece noi nu suntem învățați să lucrăm pe partea emoțională. Peste tot, chiar și la școală, ne învață mereu să ne antrenăm raționalul. Nu ne invață să facem muncă cu interiorul nostru, deoarece atragi ceea ce ai în interior. Ai credințe limitative, ai convingeri îndroctinate care îți influențează starea și acțiunile, nu te lasă să fii tu. Concluzie Cât timp tu nu muncești la tine ca bărbat, vei fi un bărbat plictisitor care va omorî atracția unei femei. Cât timp ești un bărbat care muncește la el și evoluează, vei fi un bărbat atractiv. De aceea pentru aceste goluri interioare și cum te simți de sărbători, îți recomand să intri în programul pe care l-am creat THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD. Rezolvi toate fricile, temerile, golurile interioare și îți oferi iubire de sine. Cu ocazia asta îți ofer și un cadou, o reducere de 50%, un cupon: barbatulsuperior50 Hai să începem, acționează.

Citeste mai mult »
certuri într-o relație
Putere
Miumin Muammer

Certuri într-o relație

Zilele trecute am făcut o postare pe pagina de instagram @barbatulsuperior.ro în care am spus lucrul acesta: „Dacă nu îți oferă liniște în relație cu ea și știe să facă doar certuri, drame fără să comunice, PĂRĂSEȘTE-O. Viața este prea scurtă să suporți lucrul acesta constant.” Miumin Muammer – Visător, Orator și virgin etc. (glumesc) Și este purul adevăr prin care am trecut și eu și îți indic și ție să faci la fel. Femeia care face doar certuri și drame A existat acum mult timp o relație pentru mine pe care o consideram PERFECTĂ. Bineînțeles că nimic nu este perfect, era doar în imaginația mea. Pe atunci încă depistam comportamente de nice guy la mine și lucram cu ele. Mai ales ceea ce mă deranja și mă supără nu comunicam. Preferam să țin în mine și să mă frustrez fără să îi spun acest lucru. Ea era genul de femeie, care la început se prezintă „pâinea lui Dumnezeu”. Așa cum și femeile și bărbații o fac. Nu facem discriminare. De aceea nu recomand să te arunci într-o relație până când nu trece acea îndragosteală de la început, deoarece nu știi cu exactitate cum este persoana respectivă. După mai mult timp… După ce a trecut acea îndrăgosteală de ceva timp, bineînțeles că ies adevărații „demoni” la suprafață. La respectiva femeie cu care eram într-o relație, au ieșit comportamente de daddy issues. Adică, neanalizând-o pe ea, eu nu am observat că are probleme în relația cu tatăl ei. Mai specific, a început să facă foarte multe certuri și drame. Ce rezolvă cu certurile și dramele? Vei întâlnii, cel mai probabil, femei care au probleme în relația cu tatăl lor. Aceste femei de obicei se plictisesc foarte repede și vor mereu adrenalină. În momentul când în relația cu tine nu are destulă adrenalină recurge la anumite mecanisme prin care să producă acea adrenalină. În special, despre ceea ce vorbim acum, certurile și dramele pe care le face așa din senin reprezintă mecanismele ei. Atenție Vreau să punctez un lucru. Eu nu spun că nu există certuri și drame într-o relație. Femeia face de obicei acest lucru, dar nu la modul exagerat cum face o femeie care se plictisește. Acea femeie care se plictisește și vrea adrenalină va face ceartă și dintr-un nimic. Ca de exemplu „De ce ai băut o sticlă de bere? Aoleu, vai, cum să faci așa ceva?” bla bla bla. Din motive nejustificate, fără rost și fără noimă. Sau va recurge la înjurături și jigniri. Depinde foarte mult de mecanismul ei. O relație are certuri și drame În momentul când întri cu o femeie într-o relație vor exista certuri și drame, dar pe motive mai justificate. Femeia este o fire emoțională și atâta timp cât își arată feminitatea în fața ta, vor exista și altfel de lucruri. Dar ceea ce este exagerat, nu este în regulă. Aici e nevoie să pui sub semnul întrebării ce se întâmplă de fapt în spate. De aceea recomand, să părăsești o femeie care exagerează cu certurile într-o relație. Într-o relație cu o femeie care este cu capul pe umeri, va exista comunicare și situații win-win prin care să rezolvați problemele întâmpinate. Nu mereu, că vor exista și cazuri în care o „apucă”, dar 80-90% din cazuri va comunica cu tine. Viața este prea scurtă Viața este foarte frumoasă. Ai o singură viață și pe aceasta o trăiești în frustrare, nervi și zile negre? De ce ai sta cu o femeie care îți face viața un calvar? Doar dacă și ție îți place acest lucru. Asta vine din comportamentele pe care le-ai văzut în relația părinților tăi. Sau poate nu o părăsești din cauza că nu îți este frică să abondonezi sau să rămâi singur. Ce fel de relație vrei? Acum vine următoarea întrebare, ce relație vrei? Vrei o relație în care există o armonie cât de cât sau vrei o relație în care când ajungi acasă să fie un coșmar? Acțiunile, alegerile tale duc să ai viața pe care o ai în momentul de față. Click aici să iei parte la cel mai puternic program de dezvoltare personală și masculină  din România. O să înveți cum să fii un bărbat adevărat, cum să scapi de  rănile care îți opresc acum creșterea personală și profesională și cum să te bucuri de viață la cel mai înalt nivel  Click  AICI.

Citeste mai mult »
GAME
Putere
Miumin Muammer

De ce trebuie să știi GAME?

Mulți bărbați în ziua de astăzi se tot întreabă: Și multe alte întrebări de genul acesta, unde ei nu găsesc răspunsul necesar pentru a evolua. Așa eram și eu acum ceva timp. Eram în ipostaza aceasta și mă tot gândeam „Cu ce greșesc?”. Sau alte întrebări care se plimbau prin mintea mea și nu le găseam răspunsul. Asta până când.. Am aflat răspunsul Am aflat răspunsul și am realizat cu ceea ce greșeam în conversațiile online cu femeile, chiar și la o întâlnire. Acum vor vorbii strict de conversațiile online în care nu ajungi la niciun rezultat cu respectiva femeie. În conversațiile online există așa numitul GAME. Este un joc pe care tu ca bărbat îl inițiezi și ea întră în jocul acesta. Intră deoarece îi place, adoră să se joace și o „excită” mental. Acest lucru vine doar în cazul femeilor imature. Acele femei care încă nu și-au găsit scopul în viață, echilibrul emoțional și ceea ce vor de la viață. GAME-ul se aplică în cazul lor. De ce? Deoarece fiind foarte atrase de exterior și de ceea ce înseamnă LUX, încât acest joc asta le oferă. GAME-ul este important cu femeile imature Este un joc în care se aplică anumite tehnici, rutine prin care să-i trezesc femeii respective interesul pe care normal nu îl are față de tine, deoarece din poze nu inspiri o „masculinitate feroce plină de bani”, haha. Glumesc. Din cauza că este abordată de mii de bărbați zi de zi care îi oferă VALIDARE constantă, apariția ta este doar un bonus, ceva plictisitor. Asta dacă nu știi GAME. În caz că știi GAME, te vei diferenția de toți restul și vei ajunge de la al 999-lea primul cu care să se vadă. Îi oferă un roller coster emoțional prin care să-i activeze anumite circuite să fie interesată de tine. Nu știai de acest lucru? Păi de aceea scriu acest articol, să începi să înveți. Ce îi oferă GAME-ul? Femeile imature vor mereu să fie tresărite prin diferiți stimuli. Mai exact, ele sunt foarte atrase de bărbații care se distrează, au mulți prieteni, călătoresc, beau, se droghează, adică au o adrenalină continuă. Ele sunt atât de plictisite, încât își doresc un bărbat care să le ofere acea adrenalină, joacă de care sunt atrase. Ciudat, nu? Da, dar acesta este adevărul. Doar așa vei ajunge să ieși cu ele, doar așa vei ajunge să existe interes față de tine cu respectivele femei. Acum, depinde ceea ce îți dorești tu. Îți dorești să ai o relație sau să ai nopți frumoase cu femei frumoase? Contează foarte mult ceea ce îți dorești tu în această viață. Unde vrei să ajungi, că altfel te vei învârti în cerc și nu vei știi unde să mergi. Răspunde la această întrebare. Pe lângă asta vreau să te anunț că urmează să scot un nou program care include acest GAME unde îți ofer toate informațiile și exercițiile necesare să-l înțelegi. Precomandă AICI.

Citeste mai mult »
Obiceiuri si Traditii de Craciun
Putere
Mihaita Daniel

Tradiții de Crăciun

Perioada sărbătorilor de iarnă a fost și este cea mai așteptată perioadă a anului. Spun asta, pentru că de sărbătorile de iarnă, pe lângă tradiții și obiceiuri, ne întoarcem către familie, ne reconectăm cu familia. Orice persoană plecată în străinătate tânjește și luptă pentru a reuși să fie acasă în dimineața Crăciunului. Tradiții de Crăciun în Romania Cred că ai observat că atmosfera în familie, în perioada sărbătorilor, este cu totul alta și că ești foarte fericit când urmați o tradiție. Tradițiile de Crăciun în România sunt: tăiatul porcului, împodobirea bradului alături de familie, mirosul cozonacilor făcuți de mama, mersul cu colindul, împodobirea casei ș.a.m.d. Cu siguranță cel mai plăcut sentiment îl ai când ești acasă împreună cu membri familiei. Totul e perfect și pentru o clipă te simți din nou copil. Îmi amintesc cu drag de dățile în care o ajutam pe mama la pregătiri, făceam un om de zăpadă cu tata sau îl ajutam pe bunicul la tăierea porcului. Parcă totul era perfect și cel mai important, eram fericiți. Hai să facem un exercițiu în care vreau să-ți imaginezi toate lucrurile pe care le făceai în copilărie. Întoarce-te în copilărie și proiectează cum te întorci bucuros de la școala. Afară ninge, e un peisaj de poveste. Ești cu prietenii tăi și vă jucați în zăpadă, vă bucurați de zăpadă și te pornești spre casă. Cum intri pe ușă simți mirosul prăjiturilor, cozonacilor proaspeți scoși din cuptor și mirosul bradului ce urmează să fie împodobit. Vă adunați toți membri familiei, fierbeți vin, puneți colinde pe fundal și începeți să împodobiți bradul. Atmosfera este foarte plăcută și sunteți cu toții fericiți. Sper că acest exercițiu de imaginație a trezit în tine o emoție pozitivă. Vreau ca acea emoție să o aduci la suprafață și să o lași sa se manifeste, chiar daca acum ai crescut. Mai copilărește puțin, da-ți voie să simți din nou ce simțeai în copilărie. O altă tradiție de Crăciun este cea a dăruitului. Singurul defect la tradiția asta este că, deseori, așteptăm să primim ceva material în schimb. Așa ajungem să fim dezamăgiți pentru că nu de multe ori totul decurge conform așteptărilor noastre. Drept urmare, nu mai aștepta lucruri materiale în schimb și nu îți mai face așteptări. Îți garantez ca ceva tot vei primi, fie că este iubire, un zâmbet, o îmbrățișare sau că i-ai făcut cuiva ziua mai bună. Ce sărbătorim, de fapt, de Crăciun? Cum ne ajuta sărbătoarea de Crăciun sa ne luminam sufletul? Dacă încă nu ți-ai dat seama, de Crăciun sărbătorim iubirea în familie. Pentru o scurtă perioadă de timp dă-ți jos toate greutățile de pe umeri și reîncarcă-ți bateriile cu iubirea familiei. Știu, poate tânjești să petreci Crăciunul de o persoană mai specială, acea persoană poate fi o iubită. Nicio problemă, dacă dorești acel lucru se poate întâmpla foarte ușor. Ce tradiții de Crăciun sunt în România? În România, sărbătorirea Crăciunului este însoțită de o serie de tradiții specifice care reflectă bogata moștenire culturală a țării. Iată câteva tradiții de Crăciun în România: Aceste tradiții variază ușor în funcție de regiune și de obiceiurile specifice fiecărei familii, dar contribuie în mod distinct la atmosfera caldă și festivă a Crăciunului în România. Ce se face de Ajunul Crăciunului? Ajunul Crăciunului este o zi specială în care oamenii se pregătesc pentru sărbătoarea Crăciunului și se bucură de momente de liniște și contemplare. Obiceiurile specifice de Ajunul Crăciunului pot varia în funcție de țară și cultură, dar iată câteva tradiții și activități comune: Ce superstiții sunt de Crăciun? Superstițiile de Crăciun sunt adesea legate de tradiții și obiceiuri specifice, iar multe dintre ele au rădăcini în folclorul și cultura specifică a fiecărui loc. Iată câteva superstiții de Crăciun care pot fi întâlnite în diferite părți ale lumii: Ce tradiții de Crăciun sunt în Franța? Franța are numeroase tradiții specifice de Crăciun, care reflectă bogata sa moștenire culturală și influența puternică a tradițiilor creștine. Iată câteva dintre tradițiile de Crăciun din Franța: Ce tradiții de Crăciun sunt în Germania? Germania are o bogată tradiție de Crăciun, plină de obiceiuri și festivități specifice. Iată câteva dintre tradițiile de Crăciun din Germania: Ce tradiții de Crăciun sunt în Italia? Italia are o bogată tradiție de Crăciun, cu numeroase obiceiuri și festivități specifice care variază în funcție de regiuni. Iată câteva dintre tradițiile de Crăciun din Italia: Ce tradiții de Crăciun sunt în Spania? Spania are o bogată tradiție de Crăciun, îmbinând elemente religioase cu obiceiuri populare și festivități. Iată câteva dintre tradițiile de Crăciun specifice Spaniei: Ce tradiții de Crăciun sunt în America? Tradițiile de Crăciun în Statele Unite sunt diverse, reflectând amestecul de influențe culturale și religioase din întreaga țară. Iată câteva dintre tradițiile de Crăciun comune în America: Concluzie Citește articolul „Cum să-mi fac iubită de Crăciun ” scris de colegul meu Sebastian unde el îți explică ce trebuie făcut pentru a îndeplini această dorință. Acesta a fost articolul, sper că ai înțeles și nu ți-am provocat o durere de cap. Îți doresc mult succes în aventură! O să înveți cum să fii un bărbat adevărat, cum să scapi de rănile care îți opresc acum creșterea personală și profesională și cum să te bucuri de viață la cel mai înalt nivel Click aici să iei parte la cel mai puternic program de dezvoltare personală și masculină din România.

Citeste mai mult »
Cum să îmi fac iubită de Crăciun
Gândire

Cum să îmi fac iubită de Crăciun ?

Se apropie Crăciunul, iar noi, oamenii ne dorim din ce în ce mai mult o porție de conexiune, iubire, căldură. Vine sărbatoarea anului și iarăși te găsește singur așteptând cu nerăbdare să împarți cu cineva clipele astea frumoase. Așa că, cum să îmi fac iubită de Crăciun? Vrei să-ți spun ceva? O să ai ocazia să le petreci cu o tipă mișto, o să învaț cum. O să ai parte de cele mai faine experiențe împreună cu ea, o să mergeți la cumpărături împreună, o să vă vizitați familiile așa cum se face, ve-ți petrece seara de Crăciun împreuna așa cum ți-ai dorit mereu. Mie mereu mi-a plăcut să petrec Crăciunul cu cineva drag, ori cu iubita, ori cu familia. Sunt sigur că orice om de pe planeta asta are aceeași dorință. Dorința ta de Crăciun se poate îndeplini dacă urmărești pașii pe care te pun să-i faci.. Deci fii atent, este atât de simplu să găsești pe cineva cu care să-ți petreci Crăciunul încât nu o să-ți vină să crezi! Dragul meu, pentru început trebuie să fii tu fericit! Da , ai auzit bine! Vreau să iei acum o listă și să te apuci să scrii lucrurile care te mulțumesc, lucrurile pe care la apreciezi în viața ta și te fac fericit aproape zilnic. Când zic asta nu mă refer la lucruri mari, la cele mici: „am văzut un film frumos” ; „am râs cu prietenul meu” ; „ bunica mi-a gătit mâncare favorită” ; ș.a.m.d Acum, după ce ai făcut o listă cu lucrurile care ți-au plăcut în ultima săptămână, vreau să te așezi confortabil într-un spațiu cât mai plăcut ție, vreau să închizi ochii și să aduci in fața minții tale bucuriile astea, vreau să le pui în față, așa cum îti vin ție, pe rând, ori ți-a venit în minte doar una, nu contează… Și vreau să-ți aduci atenția în zona pieptului și să cauți în tine fericirea si aprecierea pentru lucurul ala și vreau să simți.. Exersează și nu grăbi dacă nu îți iese, e ok. E ok doar faptul că ți-ai adus aminte ce te-a facut fericit și ai scris pe foaie. Âsta este exercițiul recunoștinței. Vezi tu, noi uităm să fim fericiți și împliniți înainte de toate. Femeile simt când ești fericit sau nefericit, femeile simt când nu te simți bine cu viata ta sau te simți. De ce ar vrea cineva ( nu neaapărat o femeie) să petreacă Crăciunul cu cineva care nu se simte bine cu el însuși. Cu cât te simți tu mai bine cu atât femeia va veni la tine natural.. În ce sens va veni iubita de Crăciun? Atuni când acționezi dintr-o stare de „needy”, de disperare, fata simte. Și cine și-ar dori o persoana care e disperata? Nimeni, e ceva ciudat la el nu? De ce tot mă agasează? Ce tot caută la mine? Vreau să-ți imaginezi o secundă cum ar fi să te agaseze pe tine o persoană de același sex? Imaginează-ți te rog reacția ta emoțională… Exact asta simt și ele. Simt că nu ești mulțumit, vii doar să fuți și tu ceva, vii doar să combini și tu ceva, asa pe ultima sută, ca ești vai de capul tău și doar asta te face să te simți bine. Înțelegi? Totul pleacă de la starea ta emoțională, degeaba încerci să folosești 359 de tehnici de agățat pentru ca nu va funcționa, sau dacă ești un actor bun, va funcționa, dar până când? Și până la urmă, ce contează mai mult, să fii cu adevărat împlinit sau doar să-ți satisfaci nevoia viscerală dintr-o zonă de disperare și nevoie maximă, de care, daca te privești obiectiv îți e scârbă și ție? Cum să îmi fac iubită de Crăciun? Așa că, e același răspuns.. N-am să-ți vând minciuni ca să te fac mai fericit pe moment. Totul e la tine.. Fii tu fericit mai întâi, exercițiul pe care ți l-am dat e unul foarte bun care te ajută să-i reamintești constant corpului și minții tale cât de mișto e viața ta deja! Meditația mai e un exercițiu bun.. După ce o să te simți cu adevărat fericit nu o să mai simți nevoia aia viscerală de disperare de a găsi pe cineva. O să fii într-o stare mentală de abundență în care tipa își va dori să ia parte! Orice iubita își dorește chestia asta.. E clar și adevărat ca noi ne dorim să fie a noastră, să ne bucurăm de ea și să-i oferim tot, sa fie lângă noi și să îi dăm tot ce avem că așa ne place nouă, frate.. să fie ea bine. Dar ea vrea mai întâi să vadă dacă poți să te descurci și singur, vrea mai întâi să vadă ca ești fericit și împlinit așa cum ești tu în momentul ăstă. Crede-mă pe cuvânt ca ea își dorește ca tu să ai toate resursele necesare, să fii abundent și de acolo, din abundența ta, din „regatul tău” să-i oferi și ei o porție. Ea nu vrea tot ce ai tu, ea vrea o parte din bucățica ta de rai. Iar dacă tu nu ai încă RAIUL vieții tale, ea va fugi, pentru că își dorește siguranță. Și când spun siguranță mă refer la faptul ca vrea să simtă abundența de care dispui. Pâi cum să vină la tine dacă tu ești nefericit, dacă tu trăiești căutând entuziasm și fericire în lucruri de moment, nu ești integru și asumat. Concluzie pentru iubita de Crăciun Dacă îți dorești cu adevărat iubită de Crăciun atunci te invit să descarci materialele gratuite de pe site-ul nostru sau să te programezi pentru o consultanță gratuită:

Citeste mai mult »
recastigarea iubitei
Putere
Miumin Muammer

Recâștigarea iubitei – Cum să-ți recâștigi iubita

Vrei recâștigarea iubitei? Hai să presupunem că după ce s-au întâmplat lucrurile din acest articol a ajuns să te părăsească din diferite motive. Acum te doare, suferi și o vrei înapoi cu orice preț. Sincer, se prea poate. Noi bărbații avem tendința ca în anumite relații să luam acea persoană drept SIGURANȚĂ și să o neglijăm. Fiindcă, în capul nostru, imaginația noastră se află „Am cucerit-o, gata, o am”. Iar acest lucru, în anumite relații ni se poate întoarce destul de prost, deoarece femeia respectivă chiar era de nota 10 ca om, personalitate și caracter. Noi având acel gând și ne oprim să mai lucrăm cu noi, să fim bărbați și pe parcursul relației, ajungem să o pierdem. Povestea mea.. Asta am pățit și eu de câteva ori în trecut. În anumite relații, chiar cu femei minunate care meritau să fii vulnerabil și să clădești un imperiu frumos, le-am pierdut din lipsa de masculinitate și cu acel gând. Aveam în cap că atracția s-a creat, am cucerit-o, gata, dilaila, rămâne a mea. Nu, nu este așa cum am crezut. Iar pentru aceste femei chiar vrei să ajungi să o recucerești din nou. Vrei să o recâștigi. În schimb… Pentru alte relații, care sunt toxice de exemplu, nu merită absolut deloc osteneala ta. Nu merită pic de energie în a o recâștiga. De aceea vreau să-ți pui întrebarile: Merită această femeie? Este ea așa specială? Este toxică sau nu? Mă respectă sau îmi oferă lipsă de respect? Mă văd cu ea pe viitor? Asta pentru a elimina orice incertitudine din capul tău. Greșeala fatală pe care o poți face în recâștigarea iubitei O greșeală destul de mare pe care o fac majoritatea bărbaților, este în a îi cere explicații de ce îi părăsește. Asta ar fi nimica toată, dar adunată cu drama, victimizarea și plânsetele pe care le fac, explodează precum bomba de la Hiroshima. O mică glumă, haha. Asta o aduc în ipostaza ca acea decizie pe care a luat-o de a te părăsii să fie una chiar foarte bună pentru ea. În momentele acelea, realizează că mai bine a scăpat de un plângăcios, decât să își bată capul cu tine. De aceea, recomand în astfel de situații, atunci când ajungi în punctul în care să te părăsească, să îi spui doar: „OK” Atât. Ai rămas uimit, știu. Cum să-ți recâștigi iubita? Deoarece tu continuând să vorbești cu ea doar îți înfigi cuțitul în inimă și o faci pe ea să se indeparteze. În momentul când ai spus acel lucru, tu practic ai oprit puțin timpul în loc. În momentul acesta, cu oprirea timpului, primul lucru pe care trebuie neapărat să-l începi și să nu-l amâni este… Să începi să lucrezi la tine și să faci schimbări masive. Începe să-ți analizezi greșelile, citește cărți de dating, mergi la sală, aleargă, antreneazăți skill-urile. Iar în timpul acesta îi dai ei voie să i se facă dor de tine și să se gândească la tine. Vorbind încontinuu cu ea, nu îi dai voie să se gândească dacă a făcut alegerea corectă că te-a părăsit sau te-a lăsat. Vorbind încontinuu cu ea îi arăți că este o decizie corectă și cea mai fericită. Primul Pas pentru recăștigarea iubitei – Muncești la tine pentru a-ți recâștiga iubita Muncind la tine și la schimbarea ta totală de 180 de grade, va începe ca atracția să se ducă în sensul opus. Cât timp vorbeai cu ea, stăteai cu ea, atracția cădea. Acum brusc va prinde aripi și se va salva. Vreau să menționez că acesta este primul pas. Sunt și alți pași pe care va trebui să-i faci, dar până atunci oferăți ție iubirea de sine. Începe să faci schimbări la tine, în interiorul tău… Al doilea Pas pentru recăștigarea iubitei – Recâștigăți masculinitatea Pe timpul relației tale amoroase probabil ai făcut multe greșeli care nu erau caracteristice unui bărbat. De acea cu aceste greșeli ți-ai pierdut puterea, energia masculină. Acum ai nevoie să ți-o recuperezi. Ai nevoie să-ți iei energia masculină înapoi. Cum faci asta? Urmărește următorul videoclip: Cum să devii mai masculin? #evolutie #masculinitate – YouTube Al treilea pas pentru recăștigarea iubitei – Crează atracție, interes, pasiune și dorință La ce mă refer când vine vorba despre recâștigarea iubitei? Mă refer că pe parcursul relației din cauza greșelilor, pierderea masculinității, pierderea încrederii etc. s-au pierdut următoarele: Ai nevoie să le clădești din nou. Cum faci acest lucru? Devin-o bărbatul de care s-a îndrăgostit la început. Cum erai la început? Glumeț, relaxat, carismatic, amuzant nu? Atunci puneai în aplicare, inconștient sau conștient, jocul seducției și o făceai să zâmbească, să te vrea. O provocai și te jucai cu ea constant. De acea ai nevoie să redevii acel bărbat în recâștigarea iubitei. Al Patrulea Pas pentru recăștigarea iubitei – Setează Noua Relație Acum, majoritatea bărbaților cred că o relație se propune, de genul : „Hai să avem o relație” sau „Hai sp reluăm relația”. Greșit! O relaț ie vine de la sine dacă există dorință, atracție și pasiune comună. Relatia se întâmplă deci nu-ți bate capul cu asta. Când zic să setezi o nouă relație vreau să înțelegi că începi de la zero. Tu esti acum un alt barbat, mai asumat si mai increzator in puterea lui de a conduce o relatie cu femeia pe care o iubești. Ea, femeia, desi nu a trecut prin acelasi proces ca si tine, a invatat multe din aceasta experienta (se presupune). Daca ajungi in punctul acesta, singurul lucru care iti ramane, dupa ce o intrebi ce a mai facut si ce vrea sa faca mai departe, este să te gândești și să decizi dacă vrei să începi o noua relatie cu ea. Greseala pe care poti sa o faci aici este sa reluati fosta relatie, in care antrenati aceleasi comportamente care v-au adus in pragul despartirii. Concluzia la cum să îți recâștigi iubita Pentru recâștigarea iubitei îți recomand cursul pe care l-am creat THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD care te va ajuta în acest sens. Tot ceea ce se

Citeste mai mult »
iubita să te părăsească
Putere
Miumin Muammer

De ce a ajuns iubita să te părăsească?

Să zicem, că ai o relație de lungă durată sau mai puțin. Te înțelegi foarte bine cu fata respectivă, ești fericit, bucuros și în extaz faptul că ai găsit relația „perfectă”. Zâmbești pe stradă, sari în sus de bucurie, nu mai poți. Dar într-o dimineață când te trezești cu un mesaj foarte lung cu diverite motive de despărțire: „Vreau o pauză”, „Nu știu ce simt pentru tine”, „Nu am timp de relație” bla bla bla. Asta poate fi după câteva luni sau chiar ani de zile de relație. Te simți distrus… Te înțeleg, poate acum te simți distrus. Simți cum cerul ți-a căzut în cap, lumea se destramă, inima te doare. Știu cum este deoarece am trecut prin aceată experiență. Îți simt acele emoții dacă ești în poziția asta. Cu cine stă femeia? Femeia va sta întodeauna cu un bărbat care este MASCULIN. La ce mă refer? La un bărbat cel mai important este masculinitatea lui, încrederea de sine și stima de sine, misiunea lui, echilibrul emoțional. Cât timp aceste aspecte rămân la un nivel destul de ridicat, femeia nu te va lăsa. Nu te va părăsii pentru alt bărbat sau așa dintr-o dată. Femeia mereu va căuta bărbatul acela care îi oferă cea mai multă valoare în viața ei și ca notă este top în rândul bărbaților. Mai exact, dacă tu ca bărbat dacă ești de nota 9-10, o femeie nu se va uita la bărbații de sub tine ca notă. În caz că tu ca bărbat ești de 5 ca notă, femeia mereu se va uita la bărbați peste tine ca notă. Va căta mereu valoare mai multă, asta dacă tu nu lucrezi la tine. Ce face femeia în cazul acesta? În cazul în care a apărut în viața ei un bărbat mai mare ca notă față de tine sau tu nu mai reprezinti bărbat pentru ea. Primul caz este destul de clar, tu nu lucrezi cu tine, nu evoluezi și vine altul și o face să te părăsească. Cum am zis mai sus, femeia se uita mereu după un bărbat cu o notă mai mare. Al doilea caz stă în lucrurile pe care le-am făcut pe parcursul relației. Tu probabil ai învățat că o femeie se cucerește sau se menține cu multăăă dragoste și iubire. Asta ai invățat de la mama ta, deoarece tatăl tău nu a fost lângă tine să te învețe ce înseamnă masculinitate. Hai să dărâmâm acest lucru. Greșeli pe care le-ai făcut pe parcursul relației Dacă mama ta te-a învățat să fii cu o femeie foarte drăgăstos și iubitor. Acest lucru este prima greșeală pe care o poți face într-o relație. Să te arunci cu totul spre ea. Să-i promiți toată lumea la picioare, luna de pe cer. A doua greșeală să renunți la toate activitățile tale, hobby-urile tale, pasiunile tale – mai exact misiunea ta. A treia greșeală ar fi să renunți la prietenii tăi, ieșirile cu prietenii tăi. Renunți să te mai încerci de energie masculină. A patra greșeală să stai încontinuu bot în bot cu ea 24/7. Să nu respiri deloc. Să fii sufocant. Acestea sunt câteva greșeli pe care le poți face pe parcursul relației și iubita să te părăsească. Lucruri care produc schimbarea rolurilor de bărbat-femeie. Ea să devină bărbatul relației, tu să fii femeia. Momentul acela.. În momentul când s-au schimbat rolurile, este momentul când atracția începe să decadă. Fiindcă ea observă ușor ușor că tu nu mai ești bărbatul pe care l-a cunoscut. Începi să devii un „fătălău”. Începi să devii băiețelul mamei. Decade atracția și vor ajunge în punctul 0 al relației în care te va părăsii. Cum am zis șa începutul articolului, femeia stă cu un bărbat, nu cu un fătălău. Concluzie Începe să analizezi greșelile pe care le-ai făcut pe parcursul relației și pune mai mult accent pe tine, deoarece numai tu poți schimba aceste lucruri. Analizează și schimbă. Învață din greșeli și vei avea de câștigat. Eu unul am făcut asta, deoarece am avut fix aceleași greșeli în trecut. Am fost părăsit pentru aceleași greșeli. Mai vrei să ajungi în ipostaza în care iubita să te părăsească? Începe să muncești la tine prin a citi e-book-urile gratuite pe care le-am scris AICI sau începe să muncești la tine prin a te alătura programului pe care l-am creat THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD.

Citeste mai mult »
reacția ta la seen
Seducție
Miumin Muammer

Reacția ta la SEEN

Stăteam aseară și mă relaxam, deoarece doar ce terminasem un live pe pagina de instagram (@barbatulsuperior) și mi-a venit ideea de a scrie despre reacțiile unui bărbat la SEEN. M-am regăsit la anumite reacții pe care le văd în ziua de astăzi și chiar vreau să abordăm acest subiect. Cu cine rezonezi? În toată viața ta ca bărbat, chiar ca și femeie, vei primii de multe ori SEEN fiindcă nu ai cum să rezonezi cu toți oamenii de pe această planetă. Tu rezonezi cu genul aceia de oameni care au aceași frecvență ca tine și aceleași răni, traume emoționale ca tine. Da, dacă nu știai în funcție de energia ta vibrațională pozitivă sau negativă și de subconștientul tău (fricile, temerile, anxietatea, furia) vei atrage fix genul acela de persoane care au același nivel ca al tău. În schimb dacă persoana respectivă este la un nivel mai ridicat ca al tău, nu vei rezona cu acea persoană din cauză că nu va simți anumite emoții, sentimente pe care i le transmiți. Reacția unui BAD BOY Să revenim la treburile noastre. Am punctat faptul că nu rezonezi cu toată lumea, hai să luam fiecare categorie de bărbați să vedem reacția lor la un SEEN. Ca de exemplu băieții aceia rău, bad boy, au o reacție foarte întâlnită. Anumite femei adoră reacția lor, altele sunt foarte scârbite de aceștia. Reacția lor este una foarte „simplă” – atunci când primesc SEEN li se activează ura față de femei. Și încep… Și încep să batjocorească femeile. Acesta este scopul lor cât timp sunt în categoria aceasta. În cazul în care se simt refuzați sau simt ca va urma un refuz din partea femii, încep să arunce cu urâ și râzbunare asupra ei. De ce? Din cauza trecutului lor în care au fost foarte buni cu oamenii din jurul lor, dar au fost trădați, înșelați de către aceștia au hotărât să se transforme în băieții răi. Au văzut vă aceștia au succes și că nu suferă. Dar bineînțeles, este o reacție care pică testul. Deoarece acel SEEN este și sub formă de test al unei femei. O paranteză Batjocura / frustrarea / furia vin din goluri emoționale pe care le ai în legătură cu părinții tăi, mai exact cu copilăria ta. Aceste lucruri se pot rezolva printr-o ghidare benefică și productivă. Dacă nu știi cum să rezolvi acest lucru poți intra în cursul THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD și ai multe beneficii. Cum ar fi: BENEFICII: – nu te mai atașezi de femei așa de repede – nu îți mai este frică să spui ceea ce simți și gândești – nu o să mai suferi la despărțiri sau refuzuri – nu o să mai fii nervos, frustrat, furios – nu o să-ți mai fie frică să îți arăți slăbiciunile, să fii vulnerabil – nu o să mai fii timid și rușinos Asta în mai puțin de o lună – rapid și simplu Acum să continuăm despre ce vorbeam… Reacția unui GOOD BOY În partea de băiat bun, această reacție este și mai întâlnită. Este ceva la ordinea zilei pe care femeile le întâlnesc. Acele reacții de – „Hai mai de ce nu răspunzi?”, „De ce nu vorbești cu mine?” sau „Te rog frumos să răspunzi..”. Astfel de reacții care îi spun clar femeii că AȘA NU. Această reacție este nemasculină și inspiră lipsă de valoare, nemasculinitate. Toate negativele unui băiețel care nu știe ce vrea de la viață. De ce? Femeia nu vrea un bărbat care singura lui opțiune și activitate este să stea după „fundul ei”. Vrea un bărbat de genul următor … Reacția unui BĂRBAT MASCULIN Reacția ta la SEEN, să zic cea mai corectă, este de indiferență. Asta dacă femeia respectivă nu-ți inspiră anumite lucruri care să merite inventiția ta, timpul tău și energia ta. Nici nu trebuie să-ți pese de acest lucru. Fiindcă poți să o iei ca pe un test față de masculinitatea ta. Dacă ai observat femeia vrea să scoată cei mai rău din tine, ca să vadă dacă chiar ești echilibrat emoțional. Ea scoate aceste lucruri pentru „a te ajuta”. Să observi că mai ai de lucrat cu tine. Ce faci aici? Ai două opțiuni în a trata acest SEEN ca pe un test. Prima opțiune Prima opțiune ar fi ca să oferi indiferență totală și să nu-ți pese. Să te duci și să abordezi o altă femeie de care îți place. Nu trebuie să-ți consumi energia emoțională, gândirea pe un lucru atât de simplu și inutil. Energia ta trebuie distribuită în alte direcții, precum misiunea ta ca bărbat. În dezvoltarea bussines-ului tău sau dezvoltării tale. Sunt zeci de milioane de femei pe această planetă, iar tu te frustrezi pe o singură femeie? A doua opțiune Să începi să citești articolul următor unde este nevoie să oferi anumite replici care să te ajute să treci peste acest TEST și să continui conversația normal. CLICK AICI De ce nu ai cum să fii INDIFERENT? Din cauza anumitor frici de ale tale, răni pe care le ai din copilărie, ești condus de acele emoții spre a face greșeli nemasculine. De acea contează atât de mult echilibrul tău interior, deoarece vei inspira siguranță și încredere femeii din fața ta. Nuv ei avea reacții prin care nu te recunoști, vei tu autentic și natural 100%. Nu vei avea reacții bazate pe emoții impulsive. Pentru mai multe informații despre acest lucru, chiar am scris un articol despre asta AICI. Acum, în legătură cu reacția la seen.. Acum vreau să te analizezi și să vezi în ce categorie te regăsești. Fiindcă contează destul de mult acțiunile tale, deoarece ele decid viitorul tău. Iei acele seen-uri ca pe o joacă și te amuzi pe acest fapt sau te răcâie pe interior? În acest sens îți recomand și programul pe care l-am creat THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD care te ajută să ajungi în acel punct în care să fii calm, relaxat și să iei decizii productive în viața ta. Să ajungi să-ți creezi acel stil

Citeste mai mult »
Scroll to Top