
Stilurile de atașament într-o relație
Ai observat vreodată că de obicei gândești și acționezi în anumite moduri în relațiile romantice? Poate că ești puțin gelos și te temi să nu fii singur prea mult timp. Sau poate te simți încrezător și ai încredere deplină în partenerul tău. Înțelegerea acestor acțiuni și sentimente cu care te confrunți în toate relațiile tale, nu este cel mai simplu lucru din lume. Însă, crede-mă că o să fie mult ușor să găsești o explicație, odată ce înțelegi cum relaționezi sau cum te atașezi de ceilalți. Așa că, iată tot ce trebuie să știi despre stiluri de atașament, cum se formează și cum poți să lucrezi cu tine pentru a dezvolta un comportament mai sănătos. Teoria atașamentului John Bowlby, psiholog și psihanalist, a propus teoria atașamentului de-a lungul anilor 1950 și 1960 și a adus contribuții notabile în domeniul psihoterapiei pentru munca sa asupra atașamentului. Deși Bowlby nu a contestat posibilitatea ca copiii să formeze legături multiple cu oameni diferiți, el susține totuși teoria conform căreia legătura dintre mamă și copil este cea mai puternică dintre toate, deoarece este prima legătură stabilită. Teoria sa examinează modul în care se dezvoltă legătura între îngrijitor și copil și impactul acesteia asupra dezvoltării în consecință. El a descoperit că separarea timpurie a sugarului de către părinte, ar putea duce la o neadaptare ulterioară, din punct de vedere social, emoțional și cognitiv, și astfel a fost dezvoltată teoria atașamentului. Explorând astfel relația părinte-copil, Bowlby și colegul său James Robertson au cercetat amănunțit pe grup de copii mici. Ei au descoperit că atunci când sunt separați de un părinte, copiii au arătat în mod constant semne de suferință. Această cercetare intră în conflict cu „Teoria comportamentului”, care sugerează că atunci când un copil este hrănit, anxietatea de separare se disipează. Bowlby și Robertson au observat că micuții nu puteau fi mângâiați atunci când un părinte era absent, indiferent dacă erau hrăniți sau nu. Iar din acest motiv, cercetările lor contravin teoriei comportamentale care afirmă că bebelușii se atașează de mamă prin hrănire. Interesant este că atașamentul nu trebuie să fie reciproc și este posibil ca o persoană să fie atașată de alta fără ca acesta să fie reciproc. Potrivit lui Bowlby, atașamentul se distinge prin comportamente specifice ale copiilor. Acesta a susținut că atașamentul este un proces biologic și a continuat spunând că toți copiii se nasc cu o „genă de atașament” care le permite să elibereze ceea ce se numesc „eliberatori sociali”, care se asigură că cei mici vor primi atenția și grija după care tânjesc. Alt fapt interesant este că aceeași „genă a atașamentului” cu care se nasc copiii este prezentă și în cadrul părintelui, iar aceasta este cea care îl determină să îl protejeze pe cel mic. Caracteristici ale atașamentului Bowlby credea că există patru caracteristici distinctive ale atașamentului: Bowlby a făcut și trei propuneri cheie despre teoria atașamentului. În primul rând, el a sugerat că atunci când copiii sunt crescuți cu încrederea că îngrijitorul lor principal va fi disponibil pentru ei, este mai puțin probabil ca aceștia să experimenteze frica, față de cei care sunt crescuți fără o astfel de convingere. În al doilea rând, el credea că această încredere se formează în timpul unei perioade critice de dezvoltare, în anii copilăriei și adolescenței. Așteptările care se formează în acea perioadă tind să rămână relativ neschimbate pentru tot restul vieții persoanei. În cele din urmă, el a sugerat că aceste așteptări care se formează sunt direct legate de experiență. Cu alte cuvinte, copiii își dezvoltă așteptarea conform căreia îngrijitorii trebuie să răspundă la nevoilor lor, deoarece, din experiența trecută, aceștia au fost receptivi. Cum se formează tipurile de atașament După cum am povestit și anterior, stilurile noastre de atașament ca adulți sunt influențate de modul în care relaționăm cu părinții noștri (sau cu un părinte/îngrijitorul principal) când suntem mici. În postura de bebeluși neputincioși, aceasta este prima și cea mai importantă relație din viața noastră, așa că stabilește în mod firesc „planul” pentru modul în care vom percepe toate relațiile pe măsură ce ne maturizăm. Cele 4 stiluri de atașament Atașament sigur Cum arată: 59% dintre noi norocoși au un stil de atașament sigur. Pentru acești oameni, a arăta emoție și afecțiune într-o relație este la fel de ușor precum o simplă plimbare în parc. Iar mai presus de toate, aceștia au grijă să mențină în același timp și un sentiment de autonomie și independență, nelăsând relația să devină consumatoare. În general, ei sunt capabili să treacă peste un conflict cu foarte mare ușurință. Oamenii cu acest stil de atașament nu sunt genul care să caute în telefoanele partenerului sau să se sperie atunci când nu primesc mesaj înapoi. Cum se formează în copilărie: se formează atunci când îngrijitorii oferă unui copil sprijinul de care acesta are nevoie, oferindu-i în același timp și spațiu pentru a-și dezvolta propria autonomie. Când părinții sunt conștienți și se ocupă de nevoile copilului lor în mod constant, cel mic crește cu încredere că acești sunt acolo pentru el mereu. Atașament anxios Cum arată: cei cu un stil de atașament anxios pot avea îndoieli cu privire la natura relației lor, se pot lasă măcinați de gelozie sau se pot lupta constant cu teama că partenerul lor va pleca. Cei anxioși au tendința de a-și supraanaliza relația. S-ar putea să fie obsedați de rețelele sociale ale partenerului lor, gândindu-se că o postare are un sens ascuns atunci când de fapt nimic nu este în neregulă. Pentru a ține grijile la distanță, ei pot să comunice excesiv, trimițând mesaje pe tot parcursul zilei din nevoia de a ști în orice moment unde se află partenerul lor. Cum se formează în copilărie: este posibil să ai un stil de atașament anxios dacă părinții tăi au fost inconsecvenți și imprevizibili cu atenția lor. Adesea, copiii anxioși imită acest comportament și în propriile relații. Atașament dezorganizat Cum arată: oamenii cu un stil de atașament dezorganizat doresc și tânjesc dragoste, dar experimentează stres și frică sever în relații. Ei sunt adesea depășiți








