momentul potrivit
Gândire
Miumin Muammer

Vrei să ajungi la succes?

Cum să ajungi la succes? Nu mai aștepta momentul potrivit. Nu există momentul potrivit. Decât, dacă ai un glob de cristal și citești viitorul. Așa știi că va veni acel moment potrivit când trebuie să iei decizia aceea și să acționezi. Dar cum nu prea cred că ai un glob de cristal, până atunci asta e doar o scuză de a îți lungi ție timpul să te gândești dacă e bine, dacă se întâmplă ceva, dacă dacă etc. Făceam și eu lucrul acesta, încă îl mai fac, am scăpări, dar lucrez la mine. Un obicei care îl faceam timp de 20 și ceva de ani, e mai greu să-l schimbi în câteva zile. Chiar imposibil. Zic eu. De ce să te apuci să ajungi la succes și să nu mai aștepti momentul potrivit? Acele oportunități care vor veni, nu te vor aștepta pe tine să te gândești sau să aștepți momentul potrivit. Ele vin și pleacă. Vrei lucrul acela? Da, atunci acționează și vezi ce se întâmplă după. Nu, atunci spune nu. Dar dacă tu îți dorești acel lucru, de ce nu acționezi? De ce aștepți? Îți este frică de necunoscut? Eu asta zic. Fiindcă toți oamenilor le este frică de necunoscut, că nu știu ce se întâmplă după. Dar exact lucrul acesta ne oprește din a evolua și a prospera. Și frica de a greși pe lângă. Ce să faci pentru succes? O decizie îți poate schimba tot viitorul. O singură decizie te poate duce la următorul nivel. O singură decizie te poate face fericit mult timp. Nu-ți mai încărca gândurile cu atât de multe imagini, scenarii. Nu are rost. Iar dacă e să greșești, ghice ce, înveți și vei avea experiență după. Chiar eram un perfecționist dus la maxim, mama fiind profesoară, mereu eram pedepsit dacă greșeam. Ca copil am interpretat acest lucru că nu e bine să greșești și să încerc mereu să fac perfect. Uneori asta te ajută, în puține cazuri, dar alteori te stoarce de energie. Încă mai am asta, dar lucrez cu ea și încep să o vinde. Nu mai aștepta momentul potrivit și începe să iei aceea decizie să faci acel lucru. Vezi tu ce se întâmplă după. Ca exercițiu, începe de astâzi să iei decizia și să nu mai stai să te gândești așa mult, iar dacă greșești și rezultă a fi neproductivă aceea decizie, scri-o într-un jurnal. De ce? Așa vei analiza și îmbunătății pe viitor, să știi ce să faci mai bine.

Citeste mai mult »
Credințe limitative Credințe limitative despre bani
Gândire
Miumin Muammer

Credințe limitative

În acest articol vom vorbi despre credințe limitative care te autosabotează în viața ta de zi cu zi. Înainte de a începe, vreau să fii atent și să citești lent. Îți sugerez să te abonezi și la newslatter-ul nostru pentru materiale gratuite. Ce sunt credințele limitative? Mai jos ai un clip pe Youtube despre credințele limitative: Ce sunt credințele limitative? | De ce gândești NEGATIV? | Barbatul Superior | Dezvoltare Personală – YouTube Pe lângă rănile emoționale, pe care le formăm în copilărie, se produce un alt lucru. Mai exact, ne formăm anumite credințe limitative, blocaje prin care ni se impun limite fără să fim conștienți. Acestea tot pe parcursul copilăriei se formează din cauza părinților, a familiei. Ca de exemplu atunci când suntem copii și facem un anumit lucru, dansâm în public, cântăm, vine mama noastră și ne spune ”Nu e bine ce faci. O să râdă lumea de noi”, iar în momentul acela se instalează credința că nu avem voie să facem acest lucru. Că nu este bine. Și vom trăi cu ea tot timpul fără să ne dăm seama. Marea majoritate a credințelor limitative rulează în noi fără să ne dăm seama. Fără să fim conștienți de ele. Fără să ne dăm seama. De ce? Fiindcă ele fiind atât de mult repetate în copilărie în mintea noastra devin automatism și nu ne mai apar în gând. Funcționează automat. Există mai multe credințe de genul acesta: viață, bani, femei, bărbați. Începe să lucrezi la tine. Începie să fii jucătorul, ci nu spectatorul. Intră în cursul pe care l-am creat pentru a rezolva aceste credințe limitative. THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD Cum te influențează credințele limitative? Ele sun mână-n mână cu traumele emoționale. Cu cât sunt mai adânci și mai profunde cu atât le simți mai intens emoții precum: anxietate, frică, teamă. furie, nervi. Ne pun bariere prin a nu simții fericirea și bucuria în viață. Gândește-te la un moment când erai energic, fericit și bucuros, iar de-odată te simți fără vlagă, obosit. Atunci a fost momentul când s-au activat. Ceva din imprejurări a activat o traumă sau credință limitativă în tine. Ceva din împrejurări ți-a activat anumite gânduri de care nu ai fost conștient. Nu vrei să începi să ai o viață conștientă? Nu vrei să lucrezi la tine și să fii mereu calm în situații stresante? Să fii conștient de acele emoții și credințe limitative. Sa devi autentic și fericit. Să trăiești viața dorită și nu impusă prin blocaje. Credințe limitative despre bani Credințele limitative despre bani sunt gânduri sau convingeri negative legate de bani și abilitatea de a-i gestiona sau de a-i atrage. Aceste credințe pot avea un impact semnificativ asupra comportamentului și stării financiare a unei persoane. Iată câteva exemple comune de credințe limitative despre bani: Începe să lucrezi la tine. Începie să fii jucătorul, ci nu spectatorul. Intră în cursul pe care l-am creat pentru a rezolva aceste credințe limitative. THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD Cum să depășești credințele limitative despre bani? Uite ce să faci pentru a rezolva credințele limitative despre bani: Este important să înțelegi că schimbarea credințelor limitative despre bani poate necesita timp și efort. Cu perseverență și resurse potrivite, poți crea o relație mai pozitivă și mai sănătoasă cu banii și îți poți îmbunătăți starea financiară. Concluzia Începe să lucrezi la tine. Începie să fii jucătorul, ci nu spectatorul. Intră în cursul pe care l-am creat pentru a rezolva aceste credințe limitative. THE SUPERIOR ALPHA MAN INNER WORLD

Citeste mai mult »
Gelozia: Ce este și cum o rezolvi
Gândire
Miumin Muammer

Gelozia: Ce este și cum o rezolvi?

Credcă cu gelozia m-am confruntat și eu mult timp acum câțiva ani. Prin care sufocam orice femei intra în viața mea prin gelozie. Și eu zic că nicio persoană nu acceptă faptul că i se limitează libertatea sau este controlată absolut mereu. Dar uite că eu o făceam înconștient condus de fricile, temerile și gândurile mele. Ce este gelozia? Ce inseamna gelozia? Este lipsa încrederii în tine. Gândurile acelea că aceea persoană va găsi pe cineva mult mai bun ca tine. Că te va lăsa, că te va părăsi, că te va abandona, că te va înșela, iar pe tine te ucid aceste gânduri și faptul că nu poți controla tu acest aspect. Uneori este o reacție emoțională naturală pe care oamenii o pot experimenta în situații în care percep că există o amenințare la adresa relației lor sau a unor posesiuni importante. Această reacție poate fi declanșată de teama pierderii unei persoane iubite, de îngrijorarea că partenerul ar putea avea o relație romantică cu altcineva sau că ar putea exista oameni care să le dispute succesul sau obiectele de valoare. 🔊 Descoperă cum poți ajunge la relații sănotoase cu femeile mult mai ușor ! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele dating-ului cu succes. Ce să faci cu gelozia in cuplu? Continuând, de ce nu te consideri o persoană destul de bună? Fiecare om este special în felul lui, fiecare om este minunat în felul lui. Tu te-ai născut direct bun, doar că fricile și temerile care ți-au fost băga-te în cap când erai mic te acaparează. Și ghici ce, de ce îți este frică nu scapi. Atragi ceea ce gândești. Atragi exact acel lucru pe care pui tu atât de multă presiune. Începe să-ți construiești încrederea în tine și lasă acele gânduri, că nu te ajută cu nimic. Te asigur eu că dacă aceea persoană va face lucrurile acelea, înseamnă că nu te merita și că meriți ceva mai bun. Nu vei muri, nu vei păți nimic. Doar vei învăța pe viitor să observi mult mai bine oamenii. Am trecut și eu prin acest lucru, știu cum e și de aceea am ajuns să scriu cartea în care îți ofer toate informațiile și exercițiile care să te transforme. Ce se spune în ziua de astâzi cu gelozia.. Multe persoane cred că gelozia este bună într-o relație. Că așa arăți că o iubești persoana respectivă, că-ți pasă, că ții la ea. Dar nu este adevărat. Gelozia este foarte toxică pentru o relație. Mai ales dacă ești bărbat. Tu ca bărbat să fii gelos, reprezintă pentru o femeie un semn mare că ești toxic și va ajunge să nu te mai vadă masculin. Pentru o femeie libertatea este cea mai importantă valoare a vieții lor. În momentul când ea simte că tu încerci să îi iei acest lucru, vei devenii ușor ușor un obstacol negativ, iar femeia urăște să aibă emoții negative. Mereu va exclude orice îi aduce energii negative. Mai exact, cu timpul tu vei dispărea instant și îi va oferii iubire unui bărbat care îi oferă libertatea pe care tu nu o oferi. Din nou, gelozia nu este o formă de iubire, este o forma de lipsă de încredere în tine, o frică de respingere sau de abandon. O rană emoțională ce te afectează. 🔊 Descoperă cum poți ajunge la relații sănotoase cu femeile mult mai ușor ! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele dating-ului cu succes. Ce este și semnele despre gelozia patologică? Gelozia patologică, cunoscută și sub numele de „tulburare de gelozie patologică” sau „sindrom de gelozie patologică”, este o problemă psihologică în care o persoană experimentează gelozie extremă și nerealistă în ceea ce privește partenerul lor sau alte relații interumane importante. Aceasta poate afecta negativ viața individului și relațiile sale, și poate duce la comportamente și gânduri obsesive legate de gelozie. Iată câteva caracteristici comune ale geloziei patologice: Cum rezolvi gelozia? Tratament pentru gelozie? Gestionarea aceteia poate fi un proces dificil, dar este posibil să înveți să faci față acestei emoții și să îți îmbunătățești relațiile. Iată câteva sfaturi pentru a te ajuta să rezolvi gelozia: Gelozia poate fi gestionată și poate fi depășită cu efort și conștiență. Cu timpul și cu practică, poți dezvolta abilitățile necesare pentru a face față acestei emoții și pentru a avea relații mai sănătoase și mai fericite. Citate despre gelozie – Statusuri gelozie Gelozia este o patimă care caută cu tot dinadinsul motive de suferinţă. F.D.E. Schieiermacher 2. Gelozia este un cancer mental. B.C. Forbes 3. Gelozia este o boală, este ca otrava. Francesca Marciano 4. Gelozia este iadul iubirii rănite. John Milton 5. Gelozia. Energia neagră din universul iubirii. David Boia 6. Unde se naşte dragostea, apare şi gelozia. Mihai Cucereavii 7. Gelozia e fiica iubirii pe care însă de multe ori o ucide cu veninul ei. Lorenzo Stramusoli 8. Gelozia nu reprezintă nimic altceva decât a te simți singur împotriva unor adversari cu zâmbetul pe buze. Elizabeth Bowen 9. Gelozia în iubire este asemeni sării din mâncare.Când este puțină poate adăuga savoare, când este prea multă risipește plăcerea și, în anumite împrejurări, îți poate amenința viața. Maya Angelou 10. Gelozia e mai mult amor propriu decât amor. Francois de La Rochefoucauld Concluzia 🔊 Descoperă cum poți ajunge la relații sănotoase cu femeile mult mai ușor ! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele dating-ului cu succes.

Citeste mai mult »
Totul despre depresie: Ce înseamnă?
Gândire
Miumin Muammer

Totul despre depresie

Ce înseamnă depresie? Depresia este o tulburare mentală care afectează în mod semnificativ starea de bine, gândirea, emoțiile și comportamentul unei persoane. Este o afecțiune medicală serioasă și complexă, care poate avea un impact profund asupra vieții unei persoane și a funcționării sale zilnice. Iată câteva caracteristici-cheie ale depresiei: 🔊 Descoperă cum poți ajunge la o viață fericită și liniștită ! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele fericirii. Simptome depresie – depresie simptome Depresia poate avea o varietate de simptome, care variază în severitate și pot afecta diferit fiecare persoană. Pentru a fi considerată depresie clinică sau majoră, simptomele trebuie să persiste cel puțin două săptămâni și să afecteze în mod semnificativ capacitatea unei persoane de a funcționa în viața de zi cu zi. Iată câteva dintre simptomele comune ale depresiei: 🔊 Descoperă cum poți ajunge la o viață fericită și liniștită ! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele fericirii. Cum scapi de depresie? Scăparea de depresie poate fi un proces dificil și poate varia de la o persoană la alta. Este important să înțelegi că depresia este o afecțiune medicală și necesită adesea o abordare multidimensională pentru tratament. Iată câteva pași care te pot ajuta să faci față și să depășești depresia: Depresia poate fi o afecțiune dificilă, dar este tratabilă și mulți oameni au experimentat ameliorări semnificative cu ajutorul tratamentului adecvat. Este esențial să cauți ajutor și să nu te simți singur în această luptă. Depresie postnatala Depresia postnatală, cunoscută și sub numele de depresie postpartum, este o afecțiune de sănătate mentală care afectează unele femei după nașterea unui copil. Aceasta poate afecta mamele în primele săptămâni sau luni după naștere, dar poate apărea și mai târziu în primul an de viață al copilului. Depresia postnatală poate fi o experiență dificilă și poate afecta relația cu noul născut și cu familia. Iată câteva dintre simptomele și caracteristicile depresiei postnatale: Este important să știi că depresia postnatală nu este o vină a ta și nu este cauzată de slăbiciune sau incapacitate. Este o afecțiune medicală care poate afecta orice femeie după naștere. Printre factorii care pot contribui la dezvoltarea depresiei postnatale se numără schimbările hormonale, epuizarea fizică și emoțională, stresul legat de îngrijirea unui nou născut și o istorie personală sau familială de probleme de sănătate mentală. Citate pozitive pentru depresie 2. ”În fiecare dimineață ne naștem din nou. Ceea ce facem astăzi este ceea ce contează cel mai mult” – Buddha. 3. ”Cel care mută munţii din loc, începe prin a aduna pietricelele.” – CONFUCIUS 4.„Crede în tine și în tot ceea ce ești. Știți că există ceva în interiorul vostru care este mai mare decât orice obstacol.”- Christian D. Larson. 5. „Cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut sunt cei care au cunoscut înfrângerea, au cunoscut suferința, au cunoscut lupta, au cunoscut pierderea, și au găsit calea de a ieși din adâncuri.” – Elisabeth Kubler-Ross Concluzia 🔊 Descoperă cum poți ajunge la o viață fericită și liniștită ! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele fericirii.

Citeste mai mult »
Cum să ai încredere în tine - 10 Sfaturi Utile
Putere
Miumin Muammer

10 Sfaturi despre cum să ai încredere în tine

Cum să ai încredere în tine? Ușor de explicat, greu de făcut. Însă munca depusă va merita după. Pentru a avea încredere în tine trebuie să începi să te pui pe primul loc. Să începi să te prioritizezi, să începi să faci ceea ce îți place ție și te face fericit, să începi să spui nu la ceea ce nu-ți place, să începi să elimini persoanele acelea care nu te respectă și-ți încalcă limitele, să începi să te iubești pe tine și să ai grijă de tine. Să începi să fii tu pe primul loc mereu. Nu, nu ma refer la egoism, dacă la asta te-ai gândit când ai citit mai sus, Fiindcă acesta e startul în a începe să te descoperi pe tine, să experimentezi. După să începi să clădești un echilibru între impulsivitate și empatie. Să creezi situații câștig-câștig prin care să fii tu pe primul loc, dar să te gândești ca persoana de lângă tine să nu iasă în pierdere, iar tu în câștig. Exemplu de cum să ai încredere în tine Ca să se înteleagă și mai bine, am să dau un exemplu: într-o relație, tu vrei în anumit loc, dar persoana iubită nu vrea acolo, vrea în alt loc. Uite că tu nu dorești acolo, nici ție nu-ți place locul sugerat de ea. Ce faci acum? Faci oricum ceea ce vrei tu? Te duci acolo cu ea/el chit că nu se va simți bine? Nu, încerci să cauți o cale de mijloc prin care ambele părți să fie mulțumite. La asta mă refer prin situații câștig-câștig. Sper că am elucidat „misterul” prin exemplu dat de mai sus și să nu fie trase alte concluzii, judecăți. 🔊 Descoperă cum poți ajunge la sex cu femeile mult mai ușor ! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele dating-ului cu succes. 10 Sfaturi Utile despre cum să ai încredere în tine Revenind la cum să ai încredere în tine. Să începi să te expui la riscuri, schimbări, pierderi. Să începi să acționezi conform dorințelor tale, să începi să îți invingi temerile, să începi să-ți depășești limitele, să începi să ieși cât mai mult din zona de confort. Să fii conștient că îți este frică, teamă, dar tu tot să acționezi în direcția dorită. Da, e ușor să spun aceste lucruri, dar crede-mă că după, munca aceea va merita. Chiar merită. Cum am făcut și eu de altfel. Crezi că eu sunt perfect? Nu, nimeni nu e perfect și nu va fii. Încă mă mai descopăr, dar investesc în evoluția mea – să lucrez cu mine și să devin cea mai bună versiune a mea. Uite 10 sfaturi utile despre cum să ai încredere în tine: Concluzia 🔊 Descoperă cum poți ajunge la sex cu femeile mult mai ușor ! Înscrie-te acum la o sesiune 1-on-1 GRATUITĂ pentru a învăța secretele dating-ului cu succes. Începe să fii jucătorul, nu spectatorul !

Citeste mai mult »
Cum să treci peste frică
Putere
Miumin Muammer

Cum să treci peste frică

Bun, hai să vorbim despre cum să treci peste frică, teamă. Să mă gândesc…. Da, nu există o rețetă magică sau o pilulă magică pe care să ți-o ofer și BOOM se produce inevitabilul, scapi de frică, teamă. Nu ai cum să scapi de ea, e o emoție, sentiment care este în tine. Dar depinde mult de tine ce faci cu ea. Ori o privești, „stai în fața” ei, o accepți și continui să acționezi în direcția pe care o vrei tu. Ori te speri și te întorci înapoi pentru că îți este mult prea frică de ce se va întampla, de imaginile pe care mintea ta ți le oferă. Dacă alegi prima variantă, te felicit, ești puternic/ă și ești super tare. Ai o relație cu tine însăți puternică, iar acest lucru va duce la diminuarea ei, chiar uneori să nu o mai simți deloc. De ce? Că ai acceptat-o și i-ai demonstrat creierului tău că nu pățești nimic.Iar acea experiență va contrabalansa în favoarea curajului, nu în favoarea fricii. Dacă o alegi pe a 2 a, să știi că acea frică sau teamă nu va dispărea, chiar se va amplifica că tu îi dai crezare. O vei reprima atât de mult încât la un moment dat va ieși când te aștepți mai puțin. Da, te înteleg că îți este frică că nu știi ce se întâmplă după, dar ai de unde știi dacă nu faci acel lucru? Cum stau lucrurile de fapt? Fii ancorat în prezent, nu în capul tău. Și menționez, că aici nu mă refer că îți este frică să te arunci de la etaj sau alte lucruri de genul acesta. Nu. Să nu faci confuzie. Nu acest lucru. Mă refer la lucruri de genul, să fii direct, sincer, să spui ce te deranjează, ce nu-ți place, ceea ce vrei etc. Și eu alegeam mereu varianta a 2 a în trecut, prin a mă ascunde de fricile și temerile mele în zona de confort. Cum am trecut peste frică? Mi-am zis: „Cât să o mai țin așa? Am același rezultat mereu și mereu,mereu. Nu se întâmplă nimic, nu se schimbă rezultatul.” Așa că, am ajuns după mulți ani să acționez în direcția dorințelor mele, în direcția a ceea ce vreau. Da, primele dăți te vor cuprinde o mulțime de sentimente, vei transpira, tremura, tăia picioarele, dar după a 2 a, a 3 a oară deja nu vei mai simți mai nimic. Îți va fi foarte lejer. Aici pot menționa și următoarele vorbe: Da, probabil te așteptai să-ți ofer o rețetă miraculoasă, dar nu sunt aici să îți spun minciuni, fantagorisme, sunt aici să-ți spun adevărul. Începe să ai încredere în tine, că poți să faci acel lucru. Dacă alți au putut și tu poți !

Citeste mai mult »
nu te mai compara
Gândire
Miumin Muammer

Nu te mai compara

Stăteam și mă gândeam despre ce simt să scriu următorul articol și boom a apărut de nicăieri: Nu te mai compara cu nimeni, în afară de tine. De ce? Fiindcă comparându-te cu altcineva, te vei uita pe tine. Vei uita să te mai uiți la tine, să fii recunoscător pentru ceea ce ai și să fructifici acele lucruri. Vei începe să vezi la altcineva că are mai mult ca tine sau că face mult mai mult ca tine, iar tu te vei frustra și vei uita să-ți trăiești viața așa cum simți tu. Nu te accepți pe tine așa cum ești, așa cum vrei tu să faci. Te vei umple de energie negativă, te vei simți obosit pentru ce? Tu trebuie să întelegi că fiecare om are propriile valori în viața și propriul ritm. Fiecare evoluează într-un ritm anume, iar al tău mereu va fi diferit față de al oricărui om. Fiecare e special în felul său. Fiindcă comparându-te cu altcineva nu vei mai vedea soarele si vei vedea mereu fundul oceanului. Trist, nefericit, necăjit care vrea să facă totul perfect și să aibă tot mai mult și mai mult. Să întreacă pe aceea persoană. Oprește-te și nu te mai compara cu nimeni altcineva, decât cu tine, cu cel care ai fost ieri. Odată ce începi să faci acest lucru, te vei accepta pe tine și vei fi mult mai fericit, energic. Se vor schimba multe lucruri. Toate la timpul lor, doar ai răbdare și gândește pe termen lung.

Citeste mai mult »
Cum este relația cu tine însăți
Gândire
Miumin Muammer

Cum este relația cu tine însăți?

Mereu ne dorim relații sănătoare cu persoanele din jur, dar uitâm de cea mai importantă relație pe care o avem. Nu cu mama, nu cu tata, nu cu fratele, sora, iubitul, iubita etc., ci anume cu noi. Cum este relația cu tine însăți? Există această exprimare în lume și anume: „Vreau să-mi găsesc jumătatea”. De ce spui asta? Dacă tu nu ești împlinit/complet cu tine vei căuta într-o altă persoană caracteristicile care consideri că îți lipsesc, automat se va forma atașamentul. Iubirea adevărată e necondiționată. Ceea ce numim noi iubire de multi ori, e doar atașament și atât. Ceea ce rezultă de aici tot tacâmul de suferință, gelozie, frica de a fi înșelat, frica de a pierde acea persoană etc. În viață atragem persoanele cu aceași vibrație ca și noi, iar cele care au o discrepanță prea mare vor lua sfârșit repede. Spunând asta, dacă te plângi că nu găsești persoana potrivită, începe să muncești la tine, să te iubești întâi pe tine, să-ți rezolvi toate traumele, rănile și blocajele emoționale. Să vezi ce relație ai c tine însăți. Nu mai da vina pe el sau ea. Cât timp nu te vei iubii, nu vei fii capabil să iubești cu adevărat pe nimeni. Toți suntem compleți, este dreptul nostru din naștere, doar că nu am realizat asta încă. Nu ai nevoie de altcineva ca să fii complet, „de aceea jumătate”. Tu ești deja complet. Dacă nu te simți complet, începe să privești în interior și nu în exterior. Să vezi cum este relația cu tine însăți. Asta îți va aduce mult mai multă pace interioară. Mai multă fericire. Iar aceea persoană va fi un bonus la fericirea ta. Vei simți cu o altă vibrație sentimentele față de ea, mult mai sincere și mai autentice. Nu va mai trebui să treci tot prin filtrul tău de credințe limitative, răni, traume, pentru că tu te iubești pe tine și te respecți.

Citeste mai mult »
4 lucruri importante într-o relație
Seducție
Miumin Muammer

4 lucruri importante într-o relație

După experiența mea și ceea ce am învățat de a lungul timpului, cele 4 lucruri importante într-o relație sunt: COMUNICAREA, RESPECTUL, ÎNCREDEREA și SINCERITATEA Acum hai să vorbim despre aceste 4 lucruri importante într-o relație: Comunicarea – deoarece noi ca oameni nu avem cum să citim gânduri, să întelegem anumite aspecte, să ne cunoaștem făra să comunicăm. Persoana de lângă tine nu are cum să știe ce stare ai tu, cum te simți, ce vrei, ce-ți dorești dacă tu nu îi spui acest lucru. Deseori ne e frică să ne comunicăm ceea ce vrem sau ne deranjează de frică să nu pierdem aceea persoană. Dar ți-ai pus întrebarea de ce? De unde vin aceste sentimente? De ce nu te respecți și înghiți? Începe să spui mereu ceea ce simți și gândești. Respectul – după mine, din respect se naște atracție, și nu invers. Totul pornește din respectul reciproc. Fără acest aspect nu va exista atracție între voi și automat va duce la ruperea relației. Încrederea – m-am luptat mult timp cu încrederea față de persoana de lângă mine fiind gelos sau posesiv. Dar încearcă să te gândești și să te pui în papucii persoanei respective, cum se simte ea când tu o controlezi peste tot și nu-i dai aer, o sufoci? Cum te-ai simți tu dacă ar face la fel ca tine? De ce nu ai încredere în ea/el? Hai că-ți răspund eu de ce. Fiindcă tu nu ai încredere în tine și vrei să controlezi tu tot. Îți e frică că persoana respectivă va găsi pe cineva mult mai bun ca tine. Lasă gândurile acelea, nu te ajută cu nimic. Atâta timp cât nu ai dovezi clare, nu ai de ce să te gândești. E doar în capul tău și automat de ceea ce îți e frică nu scapi. Sinceritatea – wow, așa de greu de găsit în ziua de astăzi, dar nu imposibil. Fii mereu sincer față de tine și mai ales față de persoana din fața ta. Nu rezolvi nimic dacă minți sau ascunzi. Doar te vei ingropa pe tine într-un mare morman de minciuni pe care nu le vei mai ține contul. Iar când vor începe să iasă la iveală te vei stresa, frustra și nu-ți va aduce nimic sănătos. Mai ales că ceea ce oferi, ți se va întoarce. Respectă când cineva îți zice adevărul în față și spune-i și tu. După mine și stric părerea mea, sunt 4 lucruri importante într-o relație. 4 lucruri cu care ar trebui să înceapă o relație și să se pună baza ei. Fiindcă făra o bază solidă, ea va fi subreda și se va dărâma. Cu o bază solidă și bine conturată, va fi puternică și va merge până-n pânzele albe.

Citeste mai mult »
cele mai bune replici de agățat femei
Seducție
Miumin Muammer

Cele mai bune replici de agățat femei

Probabil titlul ți-a atras atenția și ai vrut să vezi cele mai bune replici de agățat femei. Țin să-ți spun că nu există așa ceva – „cele mai bune replici de agățat femeile”. E chiar amuzant că și eu am crezut asta în trecut și încercam să învăț replici. Mai țin să te anunț că încercând să inveți dume, vrăjeli, tactici vei purta doar o mască, un costum asupra a ceea ce reprezinți tu ca om. Mai exact, că nu ai încredere în tine și în ceea ce scoți pe gură. Iar cele mai bune replici de agățat femei nu te vor ajuta. Lucrul acesta se simte. Femeia simte dacă bărbatul din fața ei este FALS și încearcă să o impresioneze prin diferite lucruri, dacă încearcă să puna presiune pe el și stă să se gândească ce să-i spună. Îi va simți necongruența de sine, lipsa de încredere în el. Hai să zicem că-ți iese cu lucrurile astea. O dată, de două ori, de trei ori păcălești persoana din fața ta, dar la un momentdat te va lovi anxietatea, depresia și nu vei știi de ce. Vei obosi să fii altcineva decât ești. Vei vrea să fii tu. În momentul acela vei da acel „costum” jos și vei ieși în lume cu ce reprezinți tu. Lucrurile nu vor fi la fel. Nu-ți vor mai iesi multe lucruri. De ce? Păi costumul tău avea experiență, ci nu tu ca om. Acum va trebui să o iei de la capăt. Să începi să prinzi experiență pe propria ta persoană. Sufletul tău. Nu prin cele mai bune dume de agățat femeile !

Citeste mai mult »
Scroll to Top