Misandria, definită ca ura sau prejudecata față de bărbați, este un fenomen complex și adesea neînțeles. În acest articol, vom explora ce este, cum se manifestă, de unde provine și cum se diferențiază de misoginism, oferind în final câteva concluzii asupra acestui subiect important. Ce este misandria și cum se manifestă? Misandria este termenul folosit pentru a descrie ura, disprețul sau prejudecata față de bărbați, manifestându-se prin atitudini, comportamente sau ideologii care îi desconsideră sau îi marginalizează pe aceștia. Deși mai puțin discutată decât misoginismul, misandria este totuși prezentă în diverse forme și contexte sociale, afectând atât relațiile interumane, cât și structurile sociale mai largi. Manifestările misandriei sunt diverse și pot varia de la stereotipuri negative despre bărbați până la comportamente discriminatorii și excluziune. Un exemplu comun al stereotipurilor misandrice este generalizarea că toți bărbații sunt violenți, insensibili sau incapabili să se ocupe de responsabilitățile familiale. Aceste stereotipuri contribuie la crearea unei imagini negative despre masculinitate, reducând complexitatea și diversitatea experiențelor masculine la simpliste generalizări. Astfel de stereotipuri nu doar că subestimează capacitățile și emoțiile bărbaților, dar contribuie și la menținerea unei percepții distorsionate despre genul masculin. Se poate manifesta și în discursul public, prin glume sau comentarii care disprețuiesc bărbații. De exemplu, glumele care promovează ideea că bărbații sunt „neadaptați” sau „incompetenți” în activități casnice sau parentale sunt exemple de forme subtile de misandrie care contribuie la perpetuarea prejudecăților. În plus, anumite politici și practici sociale pot dezavantaja bărbații, chiar și atunci când nu sunt intenționate astfel. De exemplu, în contextul drepturilor de custodie a copiilor, bărbații pot fi adesea dezavantajați în fața instanțelor care favorizează mamele, ceea ce reflectă o prejudecată sistemică în favoarea femeilor. Pe lângă manifestările individuale, poate fi observată și la nivel de grupuri sau instituții. În anumite mișcări feministe extremiste, retorica anti-bărbați este uneori promovată ca parte a unui discurs despre inegalitate, în care bărbații sunt considerați ca fiind cauza tuturor problemelor sociale. Această abordare nu doar că simplifică excesiv problema, dar poate duce și la perpetuarea unor conflicte de gen inutile. De asemenea, în alte contexte, misandria poate apărea sub forma favorizării femeilor în anumite situații, fără a ține cont de nevoile și drepturile bărbaților. De exemplu, anumite inițiative de afirmare pozitivă pentru femei pot, în mod neintenționat, să ignore sau să minimizeze problemele cu care se confruntă bărbații, contribuind astfel la o viziune dezechilibrată asupra echității de gen. Este important de menționat că, deși termenul „misandrie” este relativ recent, conceptul de ură față de bărbați nu este nou. De-a lungul istoriei, bărbații au fost, în anumite contexte și momente istorice, marginalizați sau tratați cu ostilitate pe baza genului lor. Totuși, în prezent, discuțiile despre misandrie sunt mai frecvente în contextul relațiilor de gen și al echității sociale. Înțelegerea profundă a cauzelor și efectelor misandriei este esențială pentru a aborda și a remedia prejudecățile și inegalitățile persistente în societate. De unde vine misandrismul? Misandrismul își are rădăcinile în mai mulți factori socio-culturali, psihologici și istorici. Înainte de a explora aceste cauze, este esențial să recunoaștem că misandria, la fel ca misoginismul, nu apare dintr-un vid. Aceasta este influențată de structurile de putere, de experiențele personale și de ideologiile care modelează percepțiile asupra genului. Structurile de putere și dinamica de gen Una dintre sursele principale ale misandrismului este dinamica de putere dintre sexe. În societățile patriarhale, bărbații au fost tradițional văzuți ca deținători ai puterii și autorității. Această structură a generat resentimente și conflicte, în special în rândul femeilor, care au fost adesea subordonate și excluse din rolurile de conducere. În contextul acestor structuri, femeile au dezvoltat uneori o reacție negativă față de bărbați, percepuți ca fiind cauza principală a inegalităților de gen. Această percepție de putere a contribuit la formarea unor atitudini misandrice, în special în contexte în care femeile simt că sunt nedreptățite sau marginalizate. Astfel, bărbații sunt uneori percepuți ca fiind vinovați pentru inegalitățile și dificultățile cu care se confruntă femeile, chiar și atunci când aceștia nu sunt direct responsabili pentru aceste probleme. Reacția la misoginism Misandria poate apărea și ca o reacție la misoginism. Atunci când femeile sunt victime ale discriminării, abuzului sau desconsiderării din partea bărbaților, resentimentele pot evolua spre o ură generalizată față de întregul grup masculin. Această formă este adesea o manifestare a autoapărării sau a unei reacții exagerate la opresiunea de gen. În loc să se concentreze pe indivizii care au provocat suferința, resentimentul se extinde asupra tuturor bărbaților, consolidând astfel o viziune negativă despre genul masculin. Această generalizare poate alimenta stereotipurile negative și poate contribui la perpetuarea unui ciclu de conflict și neînțelegere între sexe. Ideologii și mișcări sociale Anumite ideologii și mișcări sociale au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării și răspândirii misandrismului. Unele curente ale feminismului radical, de exemplu, au promovat ideea că bărbații sunt în mod inerent opresivi și că întreaga structură socială dominată de bărbați trebuie demolată. Deși aceste idei au fost motivate de dorința de a combate inegalitățile de gen, ele au dus, în unele cazuri, la o retorică misandrică. În această viziune radicală, toți bărbații sunt percepuți ca fiind parte a problemei, iar această perspectivă poate duce la o devalorizare a masculinității și la consolidarea unor atitudini negative față de bărbați. De asemenea, literatura, mass-media și cultura populară pot contribui la misandrie prin promovarea unor imagini negative despre bărbați. Filmele, serialele și cărțile care portretizează bărbații ca fiind violenți, egoiști sau incapabili de emoții profunde pot influența percepțiile asupra genului masculin și pot întări stereotipurile misandrice. Experiențe personale și traume Experiențele personale de abuz, neglijare sau trădare din partea bărbaților pot juca un rol important în dezvoltarea misandrismului. Femeile (sau chiar bărbații) care au suferit din cauza comportamentului bărbaților – fie în relații de cuplu, fie în contexte profesionale sau sociale – pot dezvolta sentimente de ură față de întregul sex masculin. Aceste traume, dacă nu sunt tratate și vindecate, pot contribui la o viziune distorsionată și negativă despre bărbați. Sentimentele de trădare și dezamăgire pot alimenta o percepție generalizată asupra bărbaților, care sunt văzuți ca fiind responsabili pentru

Fiecare dintre noi a trecut prin asta sau trece în mod recurrent, parcă ai vrea să faci mai mult sau să riști mai mult dar ți-e frică și în același timp ți-ai dori și să-ți depășești condiția, contradictoriu și obositor, nu-i așa? Hai să vedem cum poți depăși acest conflict interior care te ține pe loc. Ce este autosabotarea? Autosabotarea este un cumul de răni, complexe și comportamente care în mod conștient sau inconștient ies la suprafață pentru a ne “proteja” de posibilele dezamăgiri sau chiar de multe ori ne “protejează” chiar și de atingerea obiectivelor, dorințelor sau nevoilor noastre. De ce ne autosabotăm? Unii oameni au învățat nesănătos în copilărie că eșecul doare și când spun nesănătos nu mă refer la a-ți feri copilul de greșeli ci de a fi acolo pentru el când se întâmplă asta pentru a-l învăța să caute constant motivație în propria persoană. Este ca și cum ai planta o sămânță. Sămânța aceasta este încrederea de sine, iar tu o plantezi în sufletul copilului tău, dacă nu o uzi cu vorbe frumoase și încurajări constant, ea se va ofili și va rămâne așa până va crește mare dar făcând asta îi vei plasa copilului responsabilitatea de a o “reînvia” și cred că știi că o planta este mai ușor de udat decât de tratat. Stima de sine e foarte importantă pentru noi toți și oricât de mult a-i clădi-o singur este important pentru părinți să înțeleagă că este nevoie ca și ei să-și facă partea lor de responsabilitate. Așa se pot naște convingerile “nu sunt suficient de bun”, “nu voi reuși niciodată”, “nu merit”, “lumea este un loc periculos” care pot fi motivele pentru care te autosabotezi. Alte motive ar mai putea fi și frica de eșec sau frica de success. Unii oameni dezvoltă această temere că vor primi putere și nu vor știi să o gestioneze sau că vor face rău celor din jur cu ea. Cum se manifestă autosabotarea? – Semne că te autosabotezi Procrastinarea este tendința de a-ți amâna sarcinile în mod repetat desi în mod conștient știi că trebuie să le faci dar emoțional nu consideri că vrei să le înfrunți. Problema este că la un moment dat se vor aduna atât de multe încât nu le vei mai putea face față și vei începe să te simți vinovat, frica se va mări și te vor copleși emoțional. Autocritica alimentează neîncrederea față de sine și scoate la iveală convingeri sau tipare care nu ne ajută cu nimic dar care rămân acolo nerezolvate. Compararea poate avea și ea originile tot din copilărie. Poate și voi a-ți pățit în copilărie ca părinții să va aducă aminte că ceilalți copii fac mai bine “X de ce a putut să ia 9 sau 10 și tu 8”. Unii copii pot reacționa ambițios față de criticile sau comparările părinților, dar alții copii se pot resemna. Perfecționismul îți poate îngreuna drumul spre succes și poate fi și el o metodă de autosabotare. Când se activează această parte din tine cauți să faci lucrurile cât mai bine dar există posibilitatea să te pierzi în mici detalii și să ratezi termenele limită sau să îți consume energia atât de mult cu ele încât să nu îți mai rămână pentru a duce proiectul la bun sfârșit. Pe partea de relații de cuplu sabotarea poate fi puțin diferită deoarece scopul final sau succesul nu mai constă în ceva palbabil, constă în anumite sentimente și trăiri. Din cauza rănilor din copilărie sau a unor comportamente și atașamente nesănătoase avem tendința de a neglija fericirea și de a ne îndrepta spre ce ne este cunoscut. Spre exemplu, dacă ai avut parte de foarte multe conflicte în casă sau agresiune, poate verbală sau chiar și fizică, logic și rational îți vei dori să ai o familie a ta liniștită. Una din legile universului sună cam așa “nu atragi ceea ce vrei atragi ceea ce ești” prin urmare oricât ți-ai dori să “fugi” de trecutul tău, el vine și îți arată ce este nevoie să vindeci pentru a te putea bucura pe deplin de relație și de fericire, și dacă ți-am stârnit curiozitatea cu ceea ce am spus avem un întreg articol despre legile Universului care cred că te va ajuta la un nivel mai înalt. Neglijarea sănătății poate fi și ea o formă de autosabotare mai subtilă, ea poate veni dintr-un program trans-generațional căruia va fi nevoie să-i acorzi atenție pentru a nu ajunge mai departe la copii tăi. Printre astfel de programe “moștenite” se pot număra boli, adicții sau dependențe de mâncare, alcool, substanțe, jocuri de noroc, cumpărături, sex, pornografie, agresivitate și violență. Mecanisme de autosabotare Mecanismele de autosabotare pot fi complexe și pot varia de la o persoană la alta, dar au la bază de obicei frici, îndoieli sau credințe limitative. 1. Perfecționismul Perfecționismul poate duce la procrastinare sau la evitare, deoarece o persoană poate simți că nu poate începe sau finaliza un proiect decât dacă este sigură că va fi perfect. Această dorință de perfecțiune poate bloca progresul și poate duce la amânare sau chiar la abandonarea unor obiective. 2. Procrastinarea Amânarea constantă a sarcinilor importante este un alt mecanism de autosabotare. Aceasta poate fi cauzată de frica de eșec, lipsa de motivație sau sentimentul de copleșire. De multe ori, procrastinarea este o modalitate de a evita disconfortul. 3. Auto-critica excesivă Persoanele care se autosabotează tind să fie foarte critice față de ele însele. Această voce interioară negativă poate submina încrederea în sine și poate împiedica progresul. Auto-critica excesivă poate duce la o viziune distorsionată asupra capacităților proprii și la o scădere a stimei de sine. 4. Teama de succes Frica de succes poate părea paradoxală, dar este reală pentru mulți oameni. Succesul vine adesea cu responsabilități crescute și presiuni suplimentare, iar unele persoane pot simți că nu sunt pregătite să facă față acestor noi provocări. 5. Sabotarea relațiilor Autosabotarea poate apărea și în relații, atunci când o persoană își subminează în mod conștient sau inconștient conexiunile cu ceilalți. Aceasta poate

Relațiile interumane sunt cele care ne țin în viață sufletul. Suntem concepuți astfel, să interacționăm și să dezvoltăm sentimente frumoase față de oamenii din jurul nostru și asta este fantastic, dar ce se întâmplă atunci când relațiile noastre nu sunt așa cum ne-am dori și simțim mai multe sentimente joase decât sentimente benefice? Ce este posesivitatea? Probabil știi și tu ce este, nu este nevoie să-ți explic eu dar mi-aș dori să vedem și din punct de vedere psihologic ce înseamnă. Dacă și tu te încadrezi în această categorie probabil deja știi cum se simte asta: te infurii foarte ușor atunci când persoana apropiată nu-ți oferă dovezi, când nu știi ce face sau de ce face anumite lucruri și ai sentimentul profund că trebuie să o ai tot timpul sub observație. În majoritatea cazurilor la baza posesivității sau geloziei se află frică. Cauzele posesivității Cauzele acesteia pot fi complexe și variate în funcție de fiecare personalitate și exteriențele individuale din trecut dar la bază poate fi o combinație de factori psihologici, sociali sau culturali. Nesiguranța Persoanele cu o stimă scăzută de sine sunt mai predispuse în a cădea pradă acestui program nesănătos. Stima de sine în majoritatea cazurilor dacă nu chiar în toate, este clădită acasă de părinți sau de tutorii legali, să le spunem așa. Dacă în mediul tău familial ai fost validat și apreciat doar pentru eforturile tale cel mai probabil ți-ai clădit o credință care sună cam așa “mama mă iubește doar când fac lucruri bune, asta înseamnă că dacă fac lucruri mama mă iubește.” Ți-ai tradus că părinții te iubesc doar pentru ceea ce faci nu și pentru ceea ce ești prin urmare îți vei clădi imaginea de sine în funcție de ceea ce le place părinților. Ceea ce nu ne dăm seama de cele mai multe ori este că nu ne cunoaștem noi suficient iar încrederea de sine lipsește cu desăvârșire pentru că tu nu ești sinele tău, ești doar proiecția copilului perfect pe care părinții tăi îl vor. Rana de abandon Am mai discutat subiectul acesta și în alte articole precum – Rana De Abandon în Relații (barbatulsuperior.ro) dar ca să subliniem și aici câteva idei trecem în revistă următoarele: părinții sau unul din părinți a fost plecat în altă țară sau a fost lângă tine dar a muncit mult și a fost absent emoțional nu neapărat fizic dar tu te-ai simțit abandonat. Nu mai punem cazurile în care unul din părinți dispare fără vreo “urmă”, cred că aici este de la sine înțeles. În majoritatea cazurilor de acest gen mintea ta a interpretat următorul lucru: “dacă a plecat, înseamnă că ceva este greșit cu mine, că eu am făcut ceva greșit”, se va instaura această credință și pe tot parcursul vieții vei căuta inconștient să găsești răspunsul la această întrebare, cum? Te vei implica în tot felul de relații interumane care să-ți demonstreze că nu este nimic “greșit” cu tine, să-ți demonstrezi faptul că nu a plecat din cauza ta, dacă ai noroc poți găsi un partener cu atașament securizant care să te vindece în mod inconștient. Dacă nu ai acest noroc, pentru că ne alegem persoanele la aceeași frecvență ca și noi, vei atrage persoane exact cu aceleași răni ca ale tale și va veți triggerui reciproc prin: jocuri de putere, trădări, abandon (adică despărțire) și multe altele. În multe cazuri, rana de abandon poate dezvolta un atașament anxios, și nu numai, dar  ceea ce vei face tu dacă te afli în cazul de față va fi să urmărești partenerul astfel încât să poți anticipa posibila despărțire sau trădare de aici va începe acea serie de comportamente specifice geloziei și posesivității. Gelozia Poate fi și ea o componentă a posesivității, deși ceea ce le diferențiază sunt următoarele: Gelozia sună cam așa “trebuie să fiu atent/ă ca nu cumva să-mi ia altcineva ceea ce iubesc”, aici stă la bază rana de trădare. Posesivitatea sună cam așa “trebuie să fiu atent/ă ca nu cumva ceea ce iubesc să-mi scape sau să plece”, aici stă la bază rana de abandon. Elementul lor comun este unul și anume ca persoana iubită să nu dispară, dacă dispare apare durere și pierdere. Pentru a evita această pierdere pe care tu ai mai trăit-o anterior vei face tot ce poți să fii în alertă iar toată energia ta se va duce acolo, dar lasă-ma să te întreb ceva, când te vei bucura de relație și de iubire în prezent dacă tu ești atât de ocupat cu anticiparea viitorului? Dacă îți dorești să rezolvi asta va fi nevoie să fii sincer cu tine când îți răspunzi la întrebarea de mai sus dar știi care este partea bună? Partea bună este că atunci când îți vei răspunde sincer, vei face demersuri și vei căuta ajutor în acest sens iar ăsta pentru tine este primul pas spre vindecare! Controlul Acesta este și el o componentă ca cele de mai sus. Neliniștea, anxietatea practic frica de la baza acestora ne conduce spre acest comportament. Este posibil ca la un anumit moment din viața ta să fi încercat această strategie de a te feri de durere și ți-a ieșit dar nu este o modalitate sănătoasă nici pentru tine nici pentru cel de lângă. Este nesănătoasă pentru tine deoarece vei sta într-o continuă alertă, tot fizicul și psihicul tău este supus unui stres foarte mare și constant. Imaginează-ți o priză care primește mai mult curent decât poate duce, la un momentdat va ceda, nu? Ei bine, asta se va întâmpla și cu tine la un momentdat dar cedarea ta poate reprezenta o avalanșă de furie asupra partenerului pe “posibilele” motive sau dacă ții în interior, vei somatiza. Somatizarea este procesul prin care emoțiile noastre neexprimate ajung să afecteze corpul nostru fizic. Trădare din trecut Aici se complică puțin datele problemei și-ți vi explica și de ce. Ce facem în situația în care partenerul te-a trădat în trecut dar tu ai ales să-l ierți? Aici situația e mai delicată pentru că trădarea a existat prin urmare

Ce este emoția? Ce sunt emoțiile? Emoția este o reacție afectivă puternică și uneori neașteptată și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în starea și funcționalitatea organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate, conform dexului. Ele ne colorează viața în fiecare zi și sunt rezultatul unor procese neurochimice care se petrec în creierul nostru. Nu putem măsura intensitatea emoțiilor dar putem măsura și studia schimbările fizice care se produc în organism. Tipuri de emoții Emoțiile sunt stări psihologice complexe care implică o combinație de experiențe subiective, răspunsuri fiziologice și comportamente expresive. Iată o clasificare a principalelor tipuri, care pot fi grupate în funcție de valența lor (pozitivă sau negativă) și de intensitate: Emoții Pozitive Emoții Negative Emoții Complexe Emoții Sociale Această clasificare nu este exactă, dar oferă o idee despre diversitatea și complexitatea emoțiilor umane. Emoțiile pot varia în intensitate și pot fi influențate de contextul cultural și individual. De unde vin emoțiile? Emoțiile sunt generate de o combinație complexă de factori biologici, psihologici și sociali. Iată o prezentare generală a originii emoțiilor din aceste perspective: 1. Factori Psihologici 2. Factori Sociali și Culturali 3. Factori Evoluționari Emoțiile sunt produse de interacțiunea complexă dintre creier, corp și mediu. Ele nu sunt doar reacții la stimuli externi, ci și procese interne care implică interpretări cognitive și influențe sociale. De asemenea, emoția este esențială pentru supraviețuire și adaptare, permițându-ne să navigăm în lumea socială și să răspundem în mod adecvat la provocările și oportunitățile întâlnite. Cum funcționează emoțiile la nivel cerebral? Regiunile implicate în procesarea emoțiilor sunt sistemul limbic și cortexul prefrontal. Sistemul limbic mai este denumit și “creierul emoțional“ și este responsabil pentru procesarea emoțiilor, memoriei emoționale și a motivației. Acesta este format din următoarele elemente: 1. Amigdala Amigdala este componenta cunoscută ca sediul fricii. Ea evaluează potențiali stimuli periculoși și declanșează răspunsuri emoționale rapide cum ar fi frica sau anxietatea pentru a te pregati de modul atac sau fugă. 2. Hipocampul Hipocampul este implicat înformareași stocarea amintirilor, el face legătura între emoții și experiențele specifice. 3. Hipotalamusul Hipotalamusul este cel care reglează funcțiile autonome ale corpului, spre exemplu ritmul cardiac și temperatura în funcție de starea emoțională. 4. Nucleului accumbens Nucleului accumbens este zona cerebrală ce abundă de dopamină și care selectează stimulii recompensatori ai creierului, întărindu-i pe măsură ce-i experimentăm, pe scurt, este centrul plăcerii. El joacă un rol nu numai în dependența de substanțe, ci și în efectul placebo, în somnul cu unde lente (somnul non-REM), în starea de odihnă care ne permite vindecarea și creșterea, precum și în memorarea pe termen lung. 5. Cortexul prefrontal Cortexul prefrontal este responsabil pentru functiile cognitive de nivel superior cum ar fi planificarea, luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, controlul impulsurilor și atenția. Acestaare și el la rândul lui 2 elemente. Cortexul prefrontal ventromedial estecel care ne ajută să înțelegem cum ne simțim într-o anumită situație, cum luăm decizii în fucție de valori, preferințe și evenimente anterioare și este cel care ajută la reglarea intensității și la modul cum ne exprimăm emoțiile într-o anumită situație solicitantă și nu în ultimul rând este regiunea care ne oferă capacitatea de a înțelege și împărtăți emoțiile celorlalți. Cortexul prefrontal dorsolateral mai este numit și centrul executiv al creierului. Această regiune se ocupă de funcțiile cognitive cum ar fi planificarea, rezolvarea problemelor, memoria de lucru și controlul impulsurilor. Interacțiunea dintre cele două este esențială pentru a ne adapta la mediu și pentru a lua decizii în concordanță atât cu nevoile noastre emoționale cât și cu cele raționale. Emoțiile pot influența modul în care percepem informațiile din mediul exterior și în consecință deciziile pe care le vom lua. De exemplu, atunci când simți frică sau anxietate poți evita anumite situații, să ieși la date-uri cu posibili parteneri sau chiar și să cunoști oameni noi, în timp ce sentimentul de bucurie îți poate da o doză de curaj în a face un pas spre noi interacțiuni cu oamenii. Cu ajutorul rațiunii îți poți tempera emoțiile iar acest rol îi revine cortexului prefrontal care reglează emoțiile intense pentru a ne putea concentra toată atenția pe rezolvarea unei situații de criză. Sistemul limbic consolidează amintirile încărcate cu o emoție foarte puternică iar cortexul prefrontal ne permite să accesăm și utilizăm acele informații în luarea unor decizii viitoare. Spre exemplu, dacă ai o amintire încărcată cu multă fericire alături de prieteni și muzică bună, aceasta va fi stocată și o poți reaccesa împreună cu emoția de fiecare data când treci printr-un moment mai dificil al vieții tale. Cred că nu îți sună  bizar și cred că ai făcut și tu asta măcar o data în viață dar măcar acum știi și ce se întâmplă în creierul tău atunci, haha. Acest truc î-l poți folosi de fiecare data când te simți jos emotional pentru a te ridica la o frecvență mai înaltă și pentru a atrage mai mlte lucruri bune în viața ta. Nu putem să numim asta neapărat “manifestare” dar e pe aproape. Un exemplu de dezechilibru între aceste două sisteme este anxietatea. Când amigdala reacționează sau este supusă excesiv la stimuli amenințători pentru tine iar cortexul nu poate inhiba complet răspunsul la alarmă apare anxietatea. Până aici a fost multă teorie ce-i drept și poate te întrebi și tu “dar cu practica cum rămâne?”. Mai departe vei vedea și cum poți ajuta aceste două sisteme pentru a te putea ajuta pe tine! Cum ne putem controla emoțiile și de ce e important să o facem? Interacțiunea dintre sistemul limbic și cortexul prefrontal este esențială pentru a avea un echilibru atât rational dar mai ales emoțional. Practică mindfulness. Obervă-ți gândurile și emoțiile fără a le judeca, deoarece atât emoțiile positive cât și emoțiile negative sunt normale și te ajută la orice pas, doar fi atent la ele și vezi ce vor să îți transmită. Meditația nu numai că te ajută să te relaxezi dar întărește conexiunea cortexului prefrontal cu alte regiuni ale creierului iar prin asta îmbunătățești capacitatea de a-ți regla emoțiile și de a nu te mai lăsa “pradă”