La suprafață, salvatorul pare omul bun. Ajută, ascultă, oferă, iartă, înțelege, susține și se sacrifică.

Dar în profunzime, de multe ori, salvatorul nu ajută doar din iubire. Ajută și din frică.

Frica de a nu fi abandonat.
Frica de a nu fi inutil.
Frica de a nu pierde conexiunea.
Frica de a nu fi respins.
Frica de a nu fi suficient.

Salvatorul poate ajunge să creadă:

• „dacă o ajut, mă va iubi”;
• „dacă o repar, nu mă va părăsi”;
• „dacă sunt mereu acolo, voi conta”;
• „dacă îi rezolv problemele, voi fi ales”;
• „dacă mă sacrific, voi fi apreciat”.

Problema este că, în timp, salvatorul ajunge să se simtă:

• epuizat;
• folosit;
• neapreciat;
• invizibil;
• furios;
• respins;
• prins într-o relație dezechilibrată.

Și aici apare triunghiul dramatic:

1. Intri ca salvator.
2. Ajungi să te simți victimă.
3. Apoi poți deveni acuzator sau abuzator, pentru că ai acumulat frustrare.

Întrebarea importantă este:

Ajut pentru că aleg liber sau ajut pentru că mi-e frică să nu pierd iubirea?

În acest topic discutăm despre situațiile în care ai intrat în rolul de salvator.

Poți răspunde la aceste întrebări:

1. Pe cine ai încercat să salvezi?
2. Ce sperai să primești în schimb?
3. Ce ai ignorat la tine în timp ce încercai să ajuți?
4. Ai simțit că persoana respectivă chiar voia să se schimbe?
5. Unde ai confundat iubirea cu sacrificiul?
6. Ce limită ai fi avut nevoie să pui?
7. Ce ai face diferit acum?

Un adevăr important:

Nu poți salva pe cineva care nu vrea să se salveze.
Poți susține. Poți inspira. Poți fi prezent. Dar nu poți trăi viața în locul altcuiva.

Ajutorul sănătos spune:

„Sunt aici lângă tine, dar nu mă pierd pe mine ca să te repar pe tine.”

Scrie mai jos o situație în care ai intrat în rolul de salvator și ce ai învățat din ea.