Legea atracției

Legea atracției în avantajul nostru

Legea atracției

Sunt sigur că ai auzit cel puțin o data de legea atracției și care este conceptul și cum funcționează. Pe scurt, te gândești la un lucru și in viitorul apropriat îl vei obține. Însă, este mai mult de atât, ba chiar am descoperit cum ne putem folosi de asta in avantajul nostru.

Probabil crezi că odată ce ai descoperit aceasta unealtă, boom , gata , toate problemele s-au rezolvat. Însă nu este chiar așa, nu devenim semi zei folosindu-ne de asta ci, filtrăm mai ușor problemele.

Dacă nu ești familiarizat cu termenul , nu îți face griji, orice se învață.

Așa că, în rândurile următoare urmează sa îți explic , fii atent!

Cum folosim legea atracției în avantajul nostru ?

Înainte de toate, hai să ne băgăm puțin in anatomie și să analizăm puțin creierul uman. Știm că , creierul uman este format din 2 emisfere , stânga si dreapta.

Partea stânga este pentru rațional, iar cea dreapta pentru emoțional. Ei bine săpăm puțin mai mult si descoperim că pe lângă aceste 2 parți fizice mai exista încă 2 parți si anume mintea conștienta si cea subconștienta.
Dacă dorești sa aprofundezi mai adânc despre subconștient , nicio problema , îți las un articol -> click aici


Teoria conceptului de a folosi legea atracției în avantajul nostru sună in felul următor :


„Noi ascundem în interior o superputere de care nu suntem conștienți. Aceasta putere este cea a subconștientului nostru iar, pentru a ne folosi de ea ,legea atracției se va aplica in felul următor.

Dacă noi , rațional, nutrim creierul cu gânduri pozitive, iar subconștientul nostru le acceptă, va lucra in direcția acelor gânduri. El nu știe ce face ,este coordonat de rațional si va acționa in consecință”

(Joseph Murphy-Puterea extraordinara a subconștientului)

Parcă e o informație nu tocmai ușor de digerat , așa-i?

O voi simplifica printr-o analogie ca să înțelegem mai bine secretul legii atracției

Majoritatea dintre bărbați cunoaște ,sunt informați, legat de mașini, și aici mă refer la motoare.


Vreau sa îți imaginezi că ai o mașina cu motor de 1.9 ALH TDI (se zice că ăsta e cel mai durabil ) .

Motorul acesta funcționează pe motorina. Bagi motorină în rezervor ,te urci în mașină si te duci in treaba ta, te va duce cu siguranță la destinație.

Acum vreau să îți imaginezi că în loc de motorină bagi benzină in rezervor.

Ce se va întampla cu mașina?

Cel mai probabil se va strica si te va lăsa pe drum. Acum analogia e următoarea
subconștientul-motorul 1.9 ALH TDI
gânduri pozitive-motorina
gânduri negative-benzina

Pe scurt, cu cat gândești mai pozitiv si accepți tot ce ți se întâmplă, ai un mind-set de abundență, subconștientul va accepta aceste gânduri si va lucra in direcția lor.

Aceasta putere de atracție se poate aplica pe orice domeniu, contează ce fel de motorină folosești.
P.S. Singura modalitate de a lucra la motor si a-l face tun este prin meditație! Always remember this! Acesta este secretul legii atracției

Acum că ți-am explicat cum funcționează cel mai probabil te întrebi ‘Băi, cum știu că funcționează? sau Cum de se sincronizează cu problemele mele ?’ Aici intervine termenul de sincronicitate , citește următorul paragraf!

Sincronicitate

Foarte important de reținut!

Fără un observator (adică tu ), nu există gândire. Dacă tu nu ești conectat cu tine si ești pierdut in minte, overthink, la scenarii foarte puțin probabil sa se întâmple nu va exista un sens, acea sincronicitate. Gândurile sunt conectate la evenimente.

Acum, vom simplifica acest termen de sincronicitate și-l vom numi ‘coincidență’. Această coincidență se produce fix când te aștepți mai puțin și ți se pare că imposibilul a devenit posibil. Când decizi sa îți schimbi mind-setul cel vechi cu unul de abundență

Pe scurt coincidența se produce ca urmare a unui cumul de credințe si gânduri productive, ca un soft la motor, ii adaugi mai multa putere. Puterea atracției e uimitoare, ea va apărea în momentul în care iei decizia de a da drumul la obiceiurile/persoanele toxice din viața ta, la acea problemă căruia nu vrei sa îi dai drumul.

Îți voi da un exemplu din viața personală ca sa înțelegi mai bine. ( Îl voi atașa la sfârșitul articolului ca să nu pierdem firul )

Cine a introdus termenul de sincronicitate?

Celebrul psihiatru Carl Gustav Jung a creat termenul sincronicitate în anii 1920 pentru a face referire la alinierea dintre forțele universale și experiențele unei persoane.
Nu intru mai mult in detalii pentru că te pierd si cel mai probabil te vei plictisi. Revenind!
Urmează sa îți povestesc despre legătura dintre coincidență si legea atracției

Legătura dintre sincronicitate si legea atracției

Între cele două există o legătură foarte strânsă. Majoritatea oamenilor o numesc coincidență și le vine greu a crede in ea. Însă, ei nu au parte de cineva care sa le explice detaliat, tocmai de aceea sunt aici.


Există legea universului care te pune in diferite scenarii.
Primul lucru (mie mi-a luat ceva pană am înțeles) trebuie sa fie conștientizarea și anume că in spatele fiecărui scenariu la care suntem expuși se află, subtil, o rană emoțională, o lecție ce trebuie învățată.

Odată ce te-ai întrebat dacă ți-ai învățat lecția și răspunsul este afirmativ va ieși la iveala legea atracției împreuna cu puterea atracției. Ele vor venii ca o recompensă si totodată ca un nou item pentru următorul scenariu(cei ce au jucat Metin știu la ce mă refer) și universul poate ca nu îți va da fix ceea ce îți dorești, îți va da exact ce ai nevoie.


Ca exemplu, am folosit principiul ăsta pentru a-mi demonstra daca funcționează.

Meditam seara și îmi imaginam cum deja obținusem telefonul ( iphone 11 pro) și știam sigur ca de ziua mea(12 septembrie) voi primi telefonul. Am aflat ulterior că mama si prietena mea aveau intenția de a-mi cumpăra unul , ba chiar au si dat comanda.

Însă, a trebuit anulata pentru ca o urgență intervenise si am vrut ca banii ce urmau a fi plătiți sa ii folosească pentru urgență. Nu eram dezamăgit, ba chiar eram mândru că am ajutat , am renunțat la acel cadou pentru ajutorul celor dragi.

Coincidența s-a produs după ce eu m-am împăcat cu ideea , am primit un telefon nou( un A70 ) , nu era cel dorit dar de el aveam nevoie.

Cum se aplică legea atracției în iubire ?

Legea atracției în iubire se aplică in felul următor

Sigur ai auzit de expresia ‘atragi ceea ce ești!’
Ei bine așa și este , cu cat tu ești mai conectat cu emoțiile , cu trăirile, cu corpul tău si îți aduci mulțumire, recunoștință și iubire cu atât vei primi.

E precum karma, oferi rău , primești rău, oferi iubire, primești iubire.
În cazul de față oferi in primul rând iubire ție si de la sine vei oferi si celor din jur pentru ca energia ta si empatia vor crește. Vei fi pe modul ăla de bărbat alpha, integru, puternic ce oferă valoare si iubire , încredere si siguranță

Cum se aplică legea atracției în cu banii ?

Aici treaba este foarte simplă.

Legea atracției banilor are si ea un secret. Mulți visează la mașini scumpe, bani mulți, femei de 9-10 , însă te-ai întrebat vreodată daca omul acela de succes se simte bine în interiorul lui ?

Este confortabil in pielea lui ?

Oare este fericit ?

Cum de mereu are probleme de rezolvat si timp prea puțin pentru familie ?

Legea atracției banilor ,ironia sorții, nu se referă la bani. Ci la a atrage lucrurile si pasiunile tale ,a gândi din abundență, la a investi in tine, să lucrezi la visul tău.

Dacă tu vei face ceea ce îți place nici nu te vei gândi la bani. Cel puțin nu așa de des cum o faci acum.

Doar prin simplu fapt ca faci ceea ce îți place ,asta te va alimenta cu gânduri pozitive si un mind-set sănătos. Astfel ajungi sa construiești si caroseria + șasiul mașinii care te va duce la destinații uimitoare.

Ah, aproape am uitat. Nici oboseala nu se va simți așa de tare ca atunci când muncești pentru cineva si nu îți place ceea ce faci

Filmul „Secretul” (îl găsim si pe netflix)

În acest film vorbește despre noi ca un magnet uman și aduce in față conceptul că, noi suntem precum un magnet

Adică, orice gând pozitiv ce-l trimitem in univers, se va întoarce spre tine pentru a-ti îndeplini acea dorință, indiferent că este pozitiva sau negativă.

O temă interesantă pentru voi , este sa va uitați la film și să sedimentați mai bine informația, explică despre legea atracției mult mai amănunțit

Exemple în care legea atracției a funcționat

Mai sus îți spuneam ca îți voi da un exemplu din viața personală si cum am testat eu legea atracției

Iarna trecuta am intrat într-o conexiune cu o tipa atrăgătoare, era un 9.5-10. Din orgoliu pentru că îmi doream doar sex de la ea si nimic mai mult pentru că nu rezonam.

Am stat in conexiunea asta o lună de zile deși știam ca este toxică si că mă seacă de energie.

După ce am ieșit din acea conexiune mi-am câștigat mai mult timp pentru mine și am ales sa îl investesc in legea atracției. Între timp tipa s-a mutat in Sibiu, eu fiind din Vâlcea. Nu am mai vorbit cu ea 2 luni , niciun mesaj ,nimic

Pe 8 martie trebuia sa merg la Sibiu pentru a sărbători ziua unui prieten. La acea petrecere a participat și o verișoara de a mea care era bună prietenă cu tipa. Știam aspectul ăsta așa că 2 săptămâni am stat si mi-am hrănit subconștientul cu un scenariu aproape imposibil de îndeplinit.

Scenariul era în felul următor: eram toți la masă, făceam glume și subit apărea tipa în discuție, iar ulterior vara mea o va apela și o va invita la petrecere.

Bărbate, nu te mint, fix așa s-a întâmplat, nu îmi venea a crede. Am petrecut seara cu ea și a fost fain , dar eram mulțumit că am testat acest principiu si s-a dovedit că funcționează

Acesta a fost articolul, sper ca ai înțeles tot si că te va ajuta!

Mult succes in aventura aleasa !

Click aici să iei parte la cel mai puternic program de dezvoltare personală și masculină  din România.

O să înveți cum să fii un bărbat adevărat, cum să scapi de  rănile care îți opresc acum creșterea personală și profesională și cum să te bucuri de viață la cel mai înalt nivel

 Click  AICI.



Mihăiță out!

DISTRIBUIE
Share on whatsapp
Share on facebook
Share on telegram
Share on email

Lasă un comentariu..

Nu rata aceste sfaturi !
E-Book: „CUM SĂ ÎNCEPI O CONVERSAȚIE?” - FREE
Abonează-te să primești E-BOOK-ul pe e-mail.