Perspectiva mea

Povestea mea

– Dacă mi-ai fi zis acum 4-5 ani, ce reprezintă un bărbat, cum ar trebui să se comporte, cum ar trebui să înțeleagă o femeie aș fi spus că „EȘTI NEBUN ce-mi trebuie mie lucruri de genul acesta”.

Cum eram?

Eram atât de închis mental, încât nu voiam să aud despre cursuri de psihologie, dezvoltare personală sau orice altceva din această arie.

Eram atât de închis ca perspectivă, încât aveam „viziune de cal” și nu-mi dădeam voie să văd adevărul, voiam doar să fiu în rând cu societatea pentru a nu fi respins.

Eram atât de închis, încât știam în interiorul meu că am o altă pasiune, o altă dorință de a face lucrurile, un alt scop, dar la exterior doar mă luam după părerea lumii.

Eram atât de închis și frustrat, încât acceptam orice, chiar dacă lucrurile respective mă deranjau, eu nu spuneam.Eram atât de GOOD GUY încât făceam pe plac tuturor doar pentru a fi acceptat de către ei. Încercam mereu să nu supăr pe nimeni, să nu deranjez, să nu spun ceea ce gândesc și simt.

Eram atât de fricos, încât căutam mereu scuze când eu trebuia să iau acțiune, să caut soluții.

Eram atât de timid și rușinos, încât te uitai la expresia feței mele și ți se făcea milă.

– Dacă mi-ai fi zis acum 3 ani de zile, că o să ajung să am o pagină în care să ofer din perspectiva și experiența mea, să ajut oamenii, să o fac din iubire, aș fi spus că „MI SE PARE GREU, NU E UȘOR”.

– Dacă mi-ai fi zis acum 3 ani de zile, că o să ajung să fiu mult mai energic, echilibrat, ți-aș fi zis că „EU SUNT DEJA”, dar în interiorul meu era o furtună imensă.

Ce aveam?

Aveam o așa lipsă de încredere în mine, încât nu credeam că voi fi capabil să duc acea pagină la un așa nivel.

Aveam o așa stimă de sină scăzută, încât credeam fiecare om care intra în viața mea și-mi spunea că „NU O SĂ REUSEȘTI”, eu îl credeam.

Eram atât de pesimist, încât dacă se oferea premiul Nobel pentru „Cel mai pesimist om”, eu îl câștigam.

Eram atât de reprimat emoțional, încât nu-mi arătam absolut deloc sentimentele, emoțiile, eram doar o stană de piatră.

Mereu îmi puneam câte o mască pe față ca să ascund ceea ce sunt eu cu adevărat.

– Dar după toate acestea, acum, dacă mi-ai fi zis toate lucrurile acelea aș spune „DA” – tare, răspicat și încrezător.Aș spune că indiferent de obstacole, chiar și cu pași mici, am ajuns să fac din iubire, dragoste și să cred în mine că pot mult mai mult, indiferent de părerile oamenilor, indiferent de impedimente. Am ajuns să mă uit în spate și să fiu recunoscător pentru ceea ce am făcut și unde am ajuns. Să mă compar mereu cu cel care am fost acum ceva timp, iar de fiecare dată să observ schimbări mici, dar semnificative.

Schimbări care, poate la o scară mai largă, nu se observă.

Totul este posibil, dar trebuie să ai RĂBDARE.

DISTRIBUIE
Share on whatsapp
Share on facebook
Share on telegram
Share on email

Lasă un comentariu..

Nu rata aceste sfaturi !
E-Book: „CUM SĂ ÎNCEPI O CONVERSAȚIE?” - FREE
Abonează-te să primești E-BOOK-ul pe e-mail.